West Gate Studios organizeaza un targ de joburi

Campusul privat West Gate Studios va organiza in luna aprilie un targ de joburi care va reuni 20 de companii participante, fiind asteptati peste 2.000 de vizitatori.

Prima editie a West Gate Career District va avea loc in perioada 20-26 aprilie, in complexul West Gate din Bulevardul Preciziei, nr. 24. Evenimentul isi propune sa reuneasca, sub aceeasi cupola, companii relevante din toate domeniile de activitate, de la IT la sistemul medical, cu scopul de a facilita accesul studentilor si tinerilor profesionisti la ofertele disponibile pe piata muncii. 

Pe durata targului, 20 de companii vor avea ocazia de a-si promova posturile vacante si stagiile de practica, fiind asteptati peste 2.000 de studenti. Evenimentul este organizat de Consiliul Rezidentilor din West Gate Studios, iar printre partenerii West Gate Career District se numara: eJobs, Forumul Tinerilor din Romania si Centrul de Asistenta pentru Dezvoltare Durabila si Resurse umane.

„Conceptul evenimentului este unic: echipa organizatoare este formata exclusiv din studenti, intrucat noi intelegem cel mai bine ce ii atrage pe tineri, iar locatia aleasa completeaza ideea centrala a West Gate Career District: un eveniment organizat de si pentru studenti”, a declarat Mihaela Cazacu, presedintele Consiliului Rezidentilor West Gate Studios. „Pe langa cei 1.800 de tineri care locuiesc in West Gate Studios, ii asteptam la eveniment si pe vecinii cazati in caminele din apropiere, in Leu si in Regie, care pot ajunge foarte usor cu metroul”, a adaugat Mihaela Cazacu.

Consiliul Rezidentilor reprezinta si deserveste interesele tuturor celor care locuiesc in campusul West Gate Studios.  Consiliul Rezidentilor este format din rezidenti ai campusului si este responsabil de organizarea evenimentelor si activitatilor pentru studenti.

Dezvoltat de Genesis Development, West Gate Studios este mai mare campus privat Romania si gazduieste peste 1.800 de studenti si tineri profesionisti de diferite nationalitati, care locuiesc in cele 925 de garsoniere si apartamente. 

Toate garsonierele dispun de balcon, baie si bucatarie complet mobilata si utilata, precum si de internet si servicii medicale incluse in tariful de cazare. Pe langa unitatile de locuit, West Gate Studios mai include: sali de studiu si petrecere a timpului liber, teren de tenis, sala de fitness, restaurant, supermarket, cafenea si club, terasa cu gratare, parcare supravegheata si spatiu pentru depozitarea bicicletelor.