Un roman inlocuieste un francez la sefia Directiei Sisteme Informationale Renault Romania si Turcia

Un roman inlocuieste un francez la sefia Directiei Sisteme Informationale Renault Romania si Turcia

Cornel Tascu este, de la 1 septembrie 2014, noul director executiv al Directiei Sisteme Informationale Renault Romania si Renault Turcia.

Acesta l-a inlocuit pe Olivier Mougin, care a devenit director New Product Data Management in cadrul Directiei Inginerie Teste si Servicii a Aliantei Renault Nissan.

In varsta de 47 de ani, Cornel Tascu este absolvent al Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, Facultatea de Constructii Civile, si al unui program de management executiv la Scoala Superioara de Comert din Paris (ESCP, Europa).

Cu o experienta de unsprezece ani in cadrul Renault Romania, avand diverse responsabilitati in perimetre de activitate diferite ale grupului, Tascu a preluat activitatea unei echipe formate din 130 de persoane, pentru a coordona activitatea sistemelor informationale ale companiei.

Inainte de a-si incepe cariera la Renault Romania, in anul 2003, Cornel Tascua fost pe rand, sef operatiuni logistice si contract management, intre anii 1998 si 2000, si sef operatiuni logistice pentru regiunea Europa Centrala si de Est, intre 2000 si 2003, la Nortel Networks Franta.

S-a alaturat Dacia in 2003, unde a fost timp de trei ani responsabil Organizare si Reinginerie procese fluxuri vamale si piese de schimb. In 2005 devine manager client Sisteme pentru activitatea de post-vanzare si service in cadrul Renault Commercial Roumanie, iar un an mai tarziu, in 2006, preia pentru cinci ani sefia departamentului Organizare Sisteme Informationale pentru functiile suport ale companiei.

Din 2010 revine la Dacia, unde ocupa postul de sef departament Organizare si Sisteme Informationale pentru intreaga platforma industriala de la Mioveni, pana in anul 2013. In anul 2014 a fost numit sef proiect implementare sinergii Sisteme Informationale pentru regiunea Euromed-Africa, iar de la 1 septembrie este director al Directiei Sisteme Informationale Renault Romania si Renault Turcia.

Directia Sisteme Informationale Renault Romania gestioneaza 500 de aplicatii si sisteme informatice utilizate pentru etapele de design, conceptie 3D, inginerie si dezvoltare a unui vehicul, pentru planificarea si gestionarea fluxurilor logistice si de fabricatie a componentelor mecanica si vehicul, pentru gestiunea calitatii si sustinerea activitatilor de marketing, comercializare vehicule si piese de schimb in Romania sau la export, achizitii, financiar, sisteme informatice, servicii administrative, relatii juridice, resurse umane, afaceri publice, comunicare.

La nivelul companiei, in cele cinci situri unde Renault isi desfasoara activitatea in Romania (Bucuresti, Mioveni, Pitesti, Oarja si Titu), exista 8.500 de posturi birotice, industriale si statii grafice, conectate prin peste 2.000 de km de retea, si 10.000 de posturi telefonice mobile si fixe.

Directia Sisteme Informationale Renault Romania a derulat si continua sa deruleze si activitati la nivel international, cum ar fi echiparea uzinelor Renault din Maroc, Algeria sau Rusia. In plus, aceasta asigura asistenta si suport informatic pentru utilizatori din 40 de tari in care Grupul Renault este prezent.