Un nou serviciu de marketing, cu impact major asupra clienților

Spațiile libere de pe documentele tranzacționale, precum facturile sau extrasele de cont, pot fi utilizate pentru imprimarea unor mesaje publicitare, rata de conversie fiind mult mai mare față de marketingul tradițional, arată cele mai recente studii.

 

Noul serviciu denumit “transpromoţional”, care derivă din termenii “tranzacţie” şi “promovare”, se referă la imprimarea mesajelor publicitare pe documente precum facturi, extrase de cont sau informări ce se trimit cu frecvenţă ridicată către clienţii existenţi.

Acest serviciu oferă oportunităţi de creştere a vânzarilor proprii, de reducere a costurilor promovării produselor noi sau economii substanţiale prin asocierea cu alte companii partenere în susţinerea costurilor, toate utilizând un canal de comunicare existent.

Cele mai recente studii arată că mesajele tranzacţionale sunt citite în proporţie de 90%, faţă de 10% pentru cele din online şi presa scrisă. Mai mult, rata de conversie în vânzari prin campaniile de marketing de tip transpromo este cu 50% mai mare faţă de campaniile online sau cele din presa scrisă, acest lucru datorându-se faptului că facturile sunt deschise imediat în proporţie de 83%, citite cu atenţie de aproximativ 65% dintre destinatari şi păstrate în arhivele personale de 72% dintre aceştia.

 

Sursa: Capital