Un business londonez adus în România de o tânără de 26 de ani

Londra și apoi București. Așa și-a început Irina Alionte afacerea. La 26 de ani, antreprenoarea demonstrează că nimic nu este imposibil: trebuie doar să crezi.

Povestea de business a Irinei a început acum trei ani, în Londra. Pe atunci, avea doar 23 de ani și studia intens marketingul la o universitate prestigioasă. Nu s-ar zice că lumea afacerilor era străină pentru ea: încă din adolescență și-a ajutat mama să pună pe picioare o școală de limba engleză în București. Dar nici că știa totul despre ce își pusese în minte să construiască. De la un capăt la altul, în planul ei de business, ușor creionat, era clar că avea nevoie de susținere.

Cum a început

Ideea a încolțit când se afla la o oră de aerobic, în campusul Universității din Londra, încercând să înțeleagă de ce comportamentul celor care participă la aceste clase nu este tocmai natural, foarte mulți fiind stânjeniți de felul în care arătau. „Și atunci, mi-am zis să combin exercițiile fizice cu mișcarea și atmosfera de petrecere din cluburile de noapte, astfel încât să ardă calorii la un cu totul alt nivel“, oferă Irina Alionte un scurt amănunt. Zis și făcut. În campusul universității (n.red. - Warwick Business School) exista un club de noapte pe care ar fi putut să-l folosească pentru episodul pilot, așa, ca să-și dea seama dacă ideea chiar se poate ridica la înălțimea așteptărilor sale. La început, pașii au fost simpli: a mers la managerul clubului, i-a povestit, au organizat cu toate cele necesare și s-au pus pe treabă.  „Club cardio“ a primit, în faza de testare, 50 de persoane într-o oră, mult peste așteptări.

Și chiar fără a avea costuri inițiale: instructorul de aerobic din campus a fost de acord pentru acest program, o combinație între aerobic și dans, cu scopul de „a scoate din rutină orice participant“. În plus, a obținut o sponsorizare de la Pricewaterhouse­Coopers pentru ca evenimentul să poată fi oferit gratuit studenților. Acolo a început totul.

Prima întâlnire

Coincidență sau nu, chiar a doua zi, Irina era înscrisă la un curs organizat de cea mai mare organizație de mentoring din Marea Britanie, condusă de cei mai mari antreprenori englezi. Povestindu-și ideea, tânăra și-a dat seama că totul este posibil, deși se afla într-o țară al cărei rost nu îl cunoștea.

„Vreau să încep, dar sunt de una singură aici, în Anglia. Am aproape 24 de ani, nu am familie, nu am conexiuni, nu am pe nimeni“, și-a început Irina discursul pentru ca, la final, să realizeze că nivelul de la care urma să se dezvolte afacerea sa se schimbase: prima întâlnire cu oamenii de afaceri englezi, multimilionari, i-a schimbat radical percepția asupra mediului de business și i-a dat încredere.

De aici până la afacerea propriu-zisă nu a mai fost decât un pas, cu tot cu lucrarea de disertație (era anul în care își încheia masteratul) și cu îndoielile familiei și ale prietenilor: „Mama îmi tot spunea - Ce să faci tu la 24 de ani într-o țară în care nu știi mersul lucrurilor? Vino în România, ai totul aici, e mult mai ușor să începi“. Doar că lucrurile nu mai erau chiar așa de simple, iar ideea de a merge mai departe aproape că o obseda. 

A început afacerea Club Cardio pe cont propriu, în Londra, ajutată și de măsurile pe care britanicii le au ca să încurajeze tinerii. „Guvernul britanic are o schemă prin care finanțează tinerii antreprenori. Primul ministru David Cameron vrea să combată șomajul și investește mult în startup-uri. Așa am obținut un împrumut de 3.000 de lire“. Suficient cât să înceapă. Bineînțeles, a păstrat ideea de a folosi spațiul cluburilor de noapte, revenindu-i un procent semnificativ din biletele vândute pentru fiecare oră de curs. Adunate, veniturile erau undeva la 700 lire pentru fiecare intrare. După un an și jumătate, a decis să mute ideea în România. De această dată, planul arăta ușor diferit, iar în schemă se afla și Justin Devonshire, pe care l-a întâlnit pe vremea când lucra în Londra și căuta mentori care să o ghideze. „Ne-am întâlnit într-un grup de networking pe Facebook.  Justin avea propriul studio în Cipru, cu un program special pentru tonifiere, în timp ce programul meu era bazat mai mult pe dans. Și am decis să le combinăm într-un singur concept și să-l aducem în București“, își amintește Irina.

În tot acest proces, cei doi tineri au fost ajutați de un mentor din California, care dezvoltă acolo un concept similar: are 15 asemenea locații din care câștigă 15 milioane de dolari pe an. „Am zburat în California, unde am petrecut câteva zile să vedem cum își conduce el afacerea. Noi aveam ideea – să începem în ianuarie în Bucuresti, iar el ne-a ajutat sa vedem produsul finit“, adaugă tânăra antreprenoare. Așa a apărut Bodyshape Transformation, undeva pe str. Nicolae Caramfil, un centru care nu se dorește a fi o sală de fitness obișnuită, ci un loc unde antrenamentele se îmbină cu nutriția și coaching-ul. Investiția inițială a fost de 20.000 de euro, cu tot ce înseamnă amenajare și echipamente, iar primele antrenamente au început anul acesta, în ianuarie.

Primele săptămâni sunt gratuite

Neobișnuitul acestei afaceri se regăsește tocmai în primele șase săptâmâni ale antrenamentului, care sunt gratuite și în timpul cărora clienții pot pierde între 5 și 10 kilograme. „80% dintre aceștia aleg să continuie cu noi după șase săptămâni. Iar cei care nu continuă, spun altora despre noi. Practic, nu credem în a investi în reclame scumpe, ci mai degrabă în clienți, care devin reclama noastră ambulantă“, completează Irina. Cu o mențiune: se face o selecție a clienților, printre condițiile puse fiind și un jurnal pe care aceștia trebuie să îl aibă despre tot ceea ce mănâncă într-o zi. Mai departe, Irina Alionte ia în calcul o extindere anul acesta, mai ales că estimările după primele șase luni de activitate duc încasările la 40.000 euro lunar.

Trecând de la particular la general, industria românească de fitness, evaluată la 100  de milioane de euro, este foarte fragmentată: pe de o parte, sunt sălile mici, de cartier, iar pe de altă parte sunt sălile mari, bazate pe o diversitate de programe. De altfel, pe modelul din Europa de Vest, tocmai această diversitate ține numărul clienților sub control. „Noi mergem foarte mult pe ideea de diversitate, ca să acoperim toate nevoile de antrenament ale corpului. Degeaba faci sport, dacă nu arăți bine. Avem întotdeauna combinații de antrenamente“, spunea Cori Grămescu, manager LadyFit, într-un interviu anterior pentru revista Capital. La rândul lor, reprezentanții World Class au declarat că această industrie, ca și multe altele, se bazează pe sezonalitate și trenduri.

„În România, industria fitnessului nu este încă foarte matură, iar trendurile nu sunt atât de bine stabilite precum piața din Vest. Totuși, în ultimii ani, se observă din ce în ce mai clar un trend în ceea ce privește sezonalitatea în antrenament. Lunile de vară sunt recunoscute ca low season. Noi am venit în permanență cu ofertă personalizată pentru clienții noștri, în perioada verii, ceea ce ne-a ajutat în a crea o bază de membri fideli ai acestei perioade“, au explicat ei. Cu alte cuvinte, această industrie este condiționată foarte mult de perioada anului, diferențele devenind vizibile acolo unde programele se schimbă o dată la câteva luni.

Sursa: Capital.ro