Tranzactiile online pentru bilete de avion s-au triplat in T1

Tranzactiile online pentru bilete de avion s-au triplat in T1

Tot mai multi romani aleg sa isi achizitioneze biletele de avion pentru destinatiile de vacanta online cu cardul, profitand de ofertele operatorilor aerieni si agentiilor de turism.

Potrivit Netopia mobilPay, in 2014 numarul tranzactiilor online procesate de companie pentru bilete de avion va creste cu 35% fata de 2013, cand numarul lor s-a ridicat la peste 230.000.

Conform datelor Netopia, tranzactiile pentru bilete de avion procesate de companie s-au triplat in primele trei luni ale anului fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul apetitului tot mai crescut al romanilor pentru vacante si city breack-uri in afara tarii, sustinut la randul sau de inmultirea ofertelor pentru zboruri.

Pe de alta parte, suma medie cheltuita online pe bilete de avion in primele trei luni ale anului in curs se ridica la aproximativ 95 euro, fata de 170 euro in 2013, tot pe fondul abundentei de oferte de pe piata. Perioadele anului cu cele mai multe tranzactii online pentru bilete de avion sunt insa lunile august si decembrie, specifice vacantei de vara, respectiv sarbatorilor de iarna.

„Romanii au inceput sa isi planifice cat mai simplu calatoriile, pe Internet, lucru vizibil in metoda de plata pe care o aleg, online cu cardul. Intreaga vacanta a ajuns sa fie achizitonata online, pe masura ce site-urile care comercializeaza bilete de avion au adaugat in oferte si pachete de cazare, transfer de la aeroport, asigurari si chiar bilete de intrare la obiective turistice”, declara Antonio Eram, CEO si fondator Netopia mobilPay.

Potrivit lui Eram, cea mai mare tranzactie procesata de companie pentru un zbor in afara tarii anul trecut s-a ridicat la aproape 9.300 euro, pentru o familie, cu destinatia Miami.

Netopia mobilPay a procesat anul trecut 2,2 milioane de tranzactii online cu cardul, in valoare de 76 milioane de euro, o treime din totalul platilor realizate cu cardul in Romania. Pe parcursul anului 2013, procesatorului de plati online i s-au alaturat peste 700 comercianti noi, printre care operatori aerieni si agentii de turism importante din tara.

Printre competitorii Netopia pe piata locala se afla PayU.