Smartphone-ul pe care-l folosiţi reflectă mai mult decât simple preferinţe personale ... ar putea determina cât de uşor puteţi fi interceptaţi. „Dacă singurii oameni care se pot proteja de privirea insistentă a guvernului sunt cei bogaţi şi puternici, atunci avem o problemă,” spune Christopher Soghoian, expert în protecţia datelor şi membru TED.

El detaliază discrepanţa flagrantă dintre criptarea folosită pe dispozitivele Apple şi cea de pe Android şi ne îndeamnă să fim atenţi la decalajul digital tot mai mare în materie de securitate. „Nu e doar o problemă de securitate cibernetică — e o problemă de drepturi civile.”

În primăvara anului 2016, un proces între Apple şi Biroul Federal de Investigaţii a captat atenţia lumii.

Apple a încorporat opţiuni de securitate în telefoanele sale mobile care să protejeze datele împotriva oricui, cu excepţia proprietarului. Asta înseamnă că infractorii, hackerii şi chiar guvernele nu le pot accesa. Pentru clienţii Apple, asta e un lucru minunat, însă guvernele nu sunt prea încântate. Vedeţi, Apple a luat decizia deliberată de a elimina posibilitatea supravegherii. Apple a încercat să facă supravegherea cât se poate de dificilă pentru guverne şi oricare alţi actori.

Există două sisteme de operare smartphone pe piaţa mondială de smartphone: iOS şi Android. iOS e făcut de Apple. Android e făcut de Google. Apple a investit mult timp şi mulţi bani să se asigure că produsele sale sunt cât mai sigure posibil. Apple criptează implicit toate datele stocate în iPhone, iar SMS-urile trimise de un client Apple unui alt client Apple sunt criptate în mod implicit, fără ca utilizatorul să depună vreun efort.

Asta înseamnă că, dacă poliţia confiscă un iPhone şi acesta are o parolă, le va fi foarte dificil să obţină vreo informaţie din el, dacă asta va fi totuşi cu putinţă. Pe de altă parte, siguranţa Android-ului nu e la fel de bună. Telefoanele Android, sau cel puţin majoritatea Androidelor care au fost vândute clienţilor, nu criptează în mod implicit datele stocate pe telefon, iar aplicaţia de mesagerie încorporată în Android nu foloseşte criptare. Aşa că, dacă poliţia confiscă un telefon Android, sunt şanse să poată obţine toate datele dorite din acel dispozitiv.

Două smartphone-uri de la două din cele mai mari companii din lume: una care protejează automat datele şi una care nu o face.

Apple e un vânzător de bunuri de lux. Predomină capătul superior al pieţei. Ne aşteptăm ca un producător de bunuri de lux să aibă produse care includ mai multe aplicaţii. Dar nu toată lumea îşi permite un iPhone. Aici predomină Android-ul: în segmentul de mijloc şi cel de jos al pieţei, smartphone-uri pentru un miliard şi jumătate de oameni care nu pot sau nu vor să cheltuiască 600 de dolari pe un telefon.

Dar poziţia dominantă a Android-ului a dus la ceea ce eu numesc „decalajul securităţii digitale”. Asta înseamnă că acum avem o discrepanţă tot mai mare între politica de confidenţialitate şi siguranţă a celor bogaţi, care îşi permit produse ce le protejează datele în mod implicit, şi cea a săracilor, ale căror aparate nu reuşesc să-i protejeze automat.

Gândiţi-vă la clientul Apple obişnuit: bancher, avocat, medic, politician. Acum aceşti oameni au în buzunar smartphone-uri care le criptează apelurile, mesajele, toate datele din telefon, fără ca ei să depună vreun efort pentru a-şi proteja informaţiile. Pe de altă parte, săracii şi cei mai vulnerabili din societate folosesc aparate care îi lasă total vulnerabili în faţa supravegherii.

În S.U.A., unde locuiesc eu, afro-americanii au şanse mai mari să fie priviţi cu suspiciune sau să fie luaţi în vizor şi să fie supravegheaţi de stat. Dar e probabil şi ca afro-americanii să folosească telefoane Android care nu fac absolut nimic să-i protejeze împotriva supravegherii. Asta e o problemă.

Trebuie să ne amintim că supravegherea e un instrument. E un instrument folosit de cei la putere împotriva celor care nu au nicio putere. Cred că e minunat că aceste companii precum Apple fac criptarea mai uşoară, dar dacă singurii care se pot proteja de privirea indiscretă a guvernului sunt doar cei bogaţi şi puternici, atunci asta e o problemă. Nu e doar o problemă de confidenţialitate sau securitate cibernetică. E o problemă de drepturi civile.

Lipsa securităţii implicite la Android nu e o problemă doar pentru utilizatorii săraci şi vulnerabili care depind de astfel de telefoane. E, de fapt, o problemă pentru democraţia noastră. Am să explic ce vreau să spun.

Mişcările sociale moderne depind de tehnologie — de la Vieţile negrilor contează, la Primăvara Arabă, la Ocupaţi Wall Street. Organizatorii şi membrii acestor mişcări comunică şi coordonează tot mai mult cu smartphone-uri. Aşa că guvernele care se simt ameninţate de aceste mişcări îi vor viza şi pe organizatorii lor, şi pe telefoanele acestora. E foarte posibil ca un viitor Martin Luther King sau Mandela sau Ghandi să aibă un iPhone şi să fie protejat împotriva supravegherii guvernamentale. Însă sunt şanse ca ei să aibă în buzunar un Android ieftin de 20$.

Și dacă nu facem nimic în legătură cu decalajul de securitate digitală, dacă nu ne asigurăm că oricine din societatea noastră are aceleaşi beneficii ale criptării şi se poate proteja în egală măsură de supravegherea statului, nu doar cei săraci şi vulnerabili vor fi expuşi supravegherii, dar mişcările viitoare pentru drepturi civile vor fi distruse înainte să-şi atingă întreg potenţialul.