Peste 10 corporatii isi propun sa creeze 2.500 de locuri de munca pentru tinerii romani

Afectati de somaj in proportie de 23,6%, tinerii din Romania intampina din ce in ce mai multe dificultati in gasirea unui loc de munca.

In acest context, Nestle continua initiativa Nestle Needs Youth lansata anul trecut, invitandu-si partenerii sa adere la "Alliance for Youth", prin care isi propun sa creeze impreuna peste 2.500 de oportunitati profesionale destinate tinerilor romani.

Semnatarii aliantei in Romania sunt: Adecco, Cargill, Chep, DS Smith, Ernst & Young, Google, Nielsen, Publicis, FM Logistic, Grup Sapte, Spar Bip si Titan.

Studenti sau proaspat iesiti de pe bancile scolii, tinerii din Europa se confrunta cu prima provocare din cariera - gasirea primului job - care se dovedeste in ziua de astazi a fi una foarte dificila.

Avand in vedere ca rata somajului in randul tinerilor la nivel european a atins 23%, procent tradus prin aproximativ sase milioane de tineri cu varste de pana la 25 de ani fara un loc de munca, Nestle a lansat in noiembrie 2013 initiativa Nestle Needs Youth, menita sa genereze oportunitati de angajare si orientare profesionala pentru tineri.

Pana in acest moment, in Romania, acest program sustinut de Nestle Romania, a venit in ajutorul a 108 tineri, care au beneficiat de joburi si stagii de practica sau traineeship ca parte din echipa Nestle Romania.

Pentru a duce mai departe programul Nestle Needs Youth, a fost lansat joi in Europa "Alliance for Youth", al patrulea pilon al acestei initiativei pentru angajarea tinerilor, menit sa creeze 100.000 de locuri de munca si oportunitati de training pentru tinerii europeni.

In Romania, "Alliance for Youth", ce vizeaza crearea a peste 2.500 de oportunitati de job, 200 de stagii de practica si traineeship, precum si sustinere in consilierea profesionala, alaturi de centre universitare din Romania, s-a lansat in cadrul unui eveniment la care au participat Herve de Froment, director general Nestle Romania, Gabriella Carello, director resurse umane Nestle Romania, psihologul Alfred Dumitrescu si reprezentantii companiilor partenere.

"Prin "Alliance for Youth", prima miscare pan-europeana initiata de mediul de afaceri, dorim sa ne reunim fortele cu partenerii nostri pentru a oferi un sprijin binevenit tinerilor privind integrarea lor pe piata muncii din Romania. Este deosebit de important pentru generatia tanara sa beneficieze de sustinere si ghidare in alegerea parcursului profesional", a declarat Herve de Froment, director general Nestle Romania.

Companiile partenere, ce apartin unor domenii diverse de activitate, isi propun sa dezvolte in Romania initiative comune, dar si individuale, prin care sa ofere tinerilor experiente relevante si stagii de pregatire, pentru a contribui impreuna la cresterea gradului de angajabilitate al tinerilor si ghidarea acestora in parcursul profesional, intr-un context economic neprietenos cu cei aflati la inceput de cariera.