Patronate: Turismul a pierdut 50 milioane euro in acest an pentru ca nu se emit vouchere de vacanta

Patronate: Turismul a pierdut 50 milioane euro in acest an pentru ca nu se emit vouchere de vacanta

Industria turismului din Romania a pierdut de la inceputul acestui an aproximativ 50 de milioane de euro pentru ca nu se aplica legea voucherelor de vacanta, care ar fi trebuit sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2015, potrivit reprezentantilor patronatelor din domeniu.

"Daca doar 5% dintre cei care au dreptul sa primeasca vouchere de vacanta le-ar fi primit de la 1 ianuarie, asa cum prevede legea, am putea vorbi pentru acest an de 178 de milioane de euro care intra in circuitul economic. Tinand cont ca 30% dintre romani isi iau vacante in sistem early booking, achizitionandu-le in perioada ianuarie-martie, pentru a putea profita de reducerile din aceasta perioada, industria turismului a pierdut, din calculele noastre, in jur de 50 de milioane de euro, bani care nu au fost incasati pentru ca, in mod ilegal, legea voucherelor nu se aplica inca", a spus marti, intr-o conferinta de presa, Dragos Raducan, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

El a calculat ca in fiecare zi, din cauza neaplicarii legii, industria romaneasca a turismului pierde peste 700.000 de euro, relateaza Mediafax.

Alin Burcea, vicepresedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) a explicat ca daca salariile sunt impozitate cu peste 80%, la voucherele de vacanta impozitul este putin peste 20%. In acest caz este normal ca orice firma, fie de stat, fie privata, sa vrea sa acorde angajatilor astfel de vouchere.