Galaxy S4 de la Samsung: Vezi costul de productie si pretul din magazin

Galaxy S4 de la Samsung: Vezi costul de productie si pretul din magazin

Costul de productie pentru modelul Galaxy S4, prezentat de Samsung saptamana trecuta, se ridica la 244 de dolari, potrivit datelor firmei de cercetare IHS iSuppli.

Ecranul mai mare si mai avansat, cipul mai performant si memoria mai mare au ridicat costul de productie pentru cel mai ieftin S4, de 16 GB, cu 15% peste nivelul modelului anterior, S3, noteaza firma de cercetare, citata de Bloomberg.

Grupul sud-coreean estimeaza pretul de retail al smartphone-ului la aproximativ 650 de dolari, scrie Mediafax.

Materialele si costurile de productie pentru principalul rival al S4, iPhone 5, totalizeaza 207 dolari, estima IHS iSuppli in luna septembrie, la lansarea smartphone-ului produs de Apple.

"Desi piesele nu sunt foarte diferite de Galaxy S3, S4 include unele componente imbunatatite care ii sporesc functionalitatea", a afirmat Vincent Leung, analist la IHS iSuppli.