Între 1,5 şi două milioane de compatrioţi sunt la serviciu la ore pe care mulţi le consideră inacceptabile. Cei care muncesc seara, noaptea sau în weekend ţin România în mişcare.

Mulţi români au un şoc când dau de liniştea care se lasă, începând de pe la şapte-opt seara sau de sâmbătă de la prânz, peste cele mai multe oraşe europene. Mai ales în locurile unde numărul turiştilor nu e prea mare, poţi găsi cu greu un magazin deschis.

Chiar şi barurile, cafenelele sau restaurantele nu funcţionează toate seara sau în weekend, iar dintre staţiile de carburanţi rămân la datorie doar cele dotate cu pompe automate. Pentru cei obişnuiţi să meargă pe 1 ianuarie la mall, la miezul nopţii la hipermarket sau la trei dimineaţa la magazinul de la colţul blocului, un astfel de program este destul de greu de înţeles.

Trebuie spus că în destule state din Uniunea Europeană există reguli stricte privind activităţile comerciale duminica. În Belgia, de pildă, magazinele nu pot fi deschise duminică după-amiaza decât de nouă ori pe an, iar o regulă similară este aplicată în Germania pentru toată ziua de duminică (cu excepţia unităţilor situate în gările mari). În Franţa, regulile variază, fiind mai laxe în oraşele turistice, în timp ce în Ungaria a fost amânată, de curând, o modificare legislativă care ar fi interzis marilor magazine să funcţioneze în ultima zi a săptămânii (regula s-ar fi aplicat, în mod curios, şi comerţului online).

Dar chiar şi acolo unde nu există interdicţii clare din partea autorităţilor, orele de lucru în acest sector al economiei sunt deseori stabilite ca urmare a negocierilor cu sindicatele. Iar rezultatele sunt aproximativ identice: magazine cu lacătul pe uşă seara şi la sfârşit de săptămână.

Clientul nostru, stăpânul nostru

După cum ştim cu toţii, nu la fel stau lucrurile în România. Aici, hipermarketurile, supermarketurile, mallurile sau magazinele de cartier sunt, de cele mai multe ori, deschise între 360 şi 365 de zile pe an.

Iar în destule cazuri, programul zilnic începe cu noaptea în cap şi se încheie seara târziu, dacă nu chiar la miezul nopţii. Mai mult, în unele cazuri (de obicei în oraşele mai mari) românii au la dispoziţie chiar magazine non-stop.

„E un sentiment foarte plăcut să ştii că, indiferent de ce oră este, îţi poţi cumpăra un pachet de ţigări, un suc sau ceva de mâncare. Mi-a lipsit asta enorm în Italia“, povesteşte un ieşean revenit de curând în ţară, după câţiva ani petrecuţi la Verona. Până de curând, existau şi hipermarketuri Real care funcţionau 24 de ore din 24, iar acelaşi orar îl au în continuare hipermarketul Carrefour de la Piaţa Unirii, cinci magazine Mega Image şi trei unităţi Profi, toate în Capitală.

Nu la fel de mulţumiţi sunt, însă, cei care muncesc în unităţile comerciale noaptea, în weekend ori de sărbători. În total, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), la 31 decembrie 2014 lucrau în domeniul numit „comerţ cu ridicata şi amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor“ circa 713.000 de persoane. Dacă estimăm că în cele aproape 10.000 de service-uri autorizate lucrează câteva zeci de mii de persoane, înseamnă că peste 600.000 de români sunt angajaţi cu acte în regulă în diverse tipuri de magazine.

Lor li se adaugă alte zeci, dacă nu sute de mii de persoane care lucrează la negru în acest domeniu. Luând în calcul structura pieţei de vânzări en gros şi en detail, probabil nu este eronat să presupunem că în jur de jumătate de milion de compatrioţi din acest sector ajung să lucreze, cel puţin ocazional, în momente nu tocmai dezirabile, cum ar fi seara târziu, în weekend sau de sărbători. Unul dintre ei este ilfoveanul Alexandru Marinescu. Tânărul se află de trei ani pe ştatele de plată ale unui mare lanţ de hipermarketuri. A început la casa de marcat, iar acum este şef de raion.

„Lucrez în ture, între 40 şi 48 de ore pe săptămână. Ori intru la şapte dimineaţa şi ies la trei după-amiaza, ori intru la trei şi ies la unsprezece seara. Schimbul doi mi se pare mai dezavantajos, îţi cam distruge toată ziua. Nu e săptămână să nu lucrez măcar o sâmbătă sau o duminică, iar uneori trebuie să vin la serviciu în ambele zile de weekend. Nu e tocmai plăcut“, spune el. Alexandru primeşte zile libere în timpul săptămânii drept compensaţie pentru cele muncite în weekend, „dar nu e acelaşi lucru“. În ciuda programului deloc lejer, salariile din comerţ sunt, potrivit INS, cu 10% mai mici decât media pe economie (mai exact, circa 1.550 de lei pe lună).

La dispoziţia dumneavoastră

O viaţă şi mai grea au, însă, angajaţii din alimentaţia publică şi divertisment. În cele mai multe cazuri, aceştia au cel mai mult de muncă exact atunci când restul oamenilor vor să se distreze sau să se relaxeze. Indiferent că este vorba de un restaurant sau bar, de un cinematograf sau teatru, de un muzeu sau de un parc de distracţii, un lucru este clar – majoritatea clienţilor vor veni exact în afara intervalului luni-vineri, 9-18. Împreună cu salariaţii din hoteluri (care sunt supuşi şi ei aproape aceluiaşi regim de muncă), este vorba de aproape 200.000 de români.

În sectorul „activităţi de spectacole, culturale şi recreative“ venitul mediu net era în jur de 1.300 de lei (cu circa 25% mai puţin decât media pe economie), în timp ce în zona „hoteluri şi restaurante“ era potrivit INS de numai 1.050 de lei pe lună (respectiv cu circa 40% mai mic decât media pe economie).

„Singurul avantaj atunci când lucrezi într-un restaurant sau într-un bar este bacşişul pe care îl primeşti. De obicei, este cam 10% din valoarea notei de plată. La noi se strânge tot la un loc şi se împarte la sfârşit în mod egal între chelneri, barmani şi bucătari. Într-o seară bună plec cu 150 de lei acasă“, povesteşte Daniel, ospătar într-un local din Centrul Vechi al Capitalei.

La datorie 24 din 24

Poate că cei pomeniţi până acum sunt cei mai vizibili, însă există numeroase alte meserii în care se lucrează în contratimp cu majoritatea. În sănătate, de exemplu, sunt angajate legal peste 330.000 de persoane (incluzând şi sectorul de asistenţă socială). Nu este clar câte dintre acestea lucrează la ambulanţă, SMURD sau în unităţi unde se face de gardă, însă este clar că numărul lor nu este deloc mic.

Ca şi în cazurile precedente, salariul mediu este mai mic decât cel mediu pe economie (respectiv puţin peste 1.500 de lei pe lună). Doar că, la fel ca ospătarii, o bună parte a personalului sanitar reuşeşte să-şi crească veniturile, uneori substanţial, cu ajutorul plăţilor informale făcute de pacienţi (fie că este vorba de o bancnotă de cinci lei strecurată unui brancardier sau de un plic cu 500 de euro înmânat unui chirurg).

Un domeniu oarecum înrudit este cel al situaţiilor de urgenţă – unităţile de pompieri trebuie să fie pregătite 24 de ore din 24 şi acelaşi program îl au şi secţiile de poliţie, majoritatea punctelor de trecere a frontierei sau unităţile militare. Program de permanenţă au şi jandarmii, serviciile de informaţii sau SPP-ul. Teoretic, în acest sector, în care lucrează câteva sute de mii de persoane, avantajele sunt mai mari – vârsta de pensionare este mai scăzută şi lefurile sunt mai mari. „Asta cu salariile este din păcate mai mult un mit. Eu duc acasă lunar undeva în jur de 1.300 de lei pe lună, asta cu tot cu schimburile de noapte sau din weekend. Nu mi se pare tocmai o avere“, se plânge un subofiţer de jandarmi din Neamţ.

De la cer la pământ

Dar probabil că cei mai invizibili sunt angajaţii companiilor care lucrează la foc continuu. Mai exact, este vorba în general de cei din industruia metalurgică (unde au de-a face la propriu cu focul), respectiv de circa 30.000 de persoane, potrivit datelor INS, dar şi de cei din industria energetică. Termocentralele, hidrocentralele, centrala de la Cernavodă, dar şi sistemul de transport şi distribuţie a energiei electrice lucrează 24 de ore din 24. La fel se întâmplă cu sondele, staţiile de procesare, rafinăriile, reţelele de transport şi distribuţie a gazelor, petrolului sau carburanţilor. În aceste sectoare sunt angajaţi în jur de 80.000 de români şi, spre deosebire de alte zone ale economiei, salariul mediu net al acestora este mult peste medie, respectiv variază între 3.500 şi 4.200 de lei pe lună.

Nu la fel de bine sunt plătiţi, însă, membrii unei alte categorii profesionale care nu beneficiază de comodul program de luni până vineri între 9 şi 18. Este vorba de transportatori, fie că avem de-a face cu şoferi de autobuz sau de camion, mecanici de locomotivă sau piloţi. Cu excepţia transportului aerian, unde salariul mediu net lunar este de circa 3.700 de lei, însă unde lucrează doar aproximativ 3.500 de persoane, cei angrenaţi în transportul terestru (peste 150.000 de persoane) câştigă în medie 1.500 de lei pe lună.

Peste medie

Conform datelor Eurostat, România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în funcţie de proporţia angajaţilor care lucrează de obicei sâmbăta (respectiv 34% din total în 2013), după Grecia şi Italia. Trebuie subliniat, totuşi, că ţările de pe primele două locuri sunt destinaţii turistice de vârf şi asta explică în bună parte plasarea lor în top. La polul opus se află Portugalia şi Ungaria, unde proporţia angajaţilor care vin la muncă în a şasea zi a săptămânii este de trei-patru ori mai mică decât la noi.Tot Portugalia şi Ungaria se află pe ultimele locuri în UE şi atunci când vine vorba de procentajul de angajaţi care trebuie să se prezinte la lucru duminica – 4,8%, respectiv 7,7%.

România este şi aici în jumătatea de sus a clasamentului, cu 16% din salariaţi declarând că muncesc de obicei duminica. Suntem pe locul al optulea la acest capitol, la egalitate cu Malta, după ţări ca Olanda, Irlanda, Slovacia, Marea Britanie sau Grecia.

Se pare că angajatorii authotoni au ceva mai mult respect pentru orele târzii – 18,5% din români declară că muncesc de obicei seara (asta situându-ne puţin peste media UE şi pe locul al zecelea în Uniune) şi doar 5,8% din ei stau la serviciu noaptea (sub media UE, procentajul plasându-ne pe poziţia a paisprezecea, la egalitate cu Marea Britanie şi Spania).

Cât despre munca în ture, aceasta este ceva mai răspândită la noi decât în alte ţări de pe continent – 26,8% din români lucrează în schimburi, faţă de 18% media UE calculată de Eurostat. Trebuie spus că statele unde joburile în ture sunt mai des întâlnite sunt cele din jumătatea de est a Uniunii, ceea ce indică faptul că, cel mai probabil, acest stil de lucru s-a aflat la apogeu în perioada comunistă.

Ceva este totuși cert: aceia dintre noi care sunt la muncă la sfârşit de săptămână sau după apusul soarelui, nu sunt singuri. Într-o proporţie mai mică sau mai mare, acest lucru se întâmplă în toate ţările europene. Asta, şi pentru că numeroasele cărţi şi filme în care ni se descria o societate în care munca era lăsată în seama roboţilor şi a computerelor rămân, cel puţin deocamdată, în categoria SF.