Atlashelp, platforma care promovează sănătatea mentală

Atlashelp, platforma care promovează sănătatea mentală Atlashelp, platforma care promovează sănătatea mentală

Tot ceea ce înseamnă ședințe la psiholog, psihoterapeut, psihiatru vine cu o mare stigmă în spate: oamenilor le este frică să meargă la acești specialiști pentru că sunt stigmatizați și li se pune eticheta de „nebuni”. Atlashelp este o platformă online care oferă servicii de psihoterapie și își dorește să educe populația cu privire la sănătatea mentală.

Mihai Bran este psihiatru și de psihoterapeut. Pe lângă terapia la cabinet, a înființat un ONG pentru sănătate mentală și a creat câteva platforme de informare online pentru pacienții cu probleme psihice, precum depresia și tulburările de anxietate. Ideea pentru Atlas Help a apărut de acolo, pentru că au început să apară solicitări pentru tratament, foarte multe venind de la Români din Diaspora. La Atlas mai lucrează partenerul alături de care Mihai a fondat startupul, încă o colegă psihiatru, care a venit și ea cu know-how, și o echipă de 7 programatori.

El spune că stigmatizarea aceasta se întâmplă de mulți ani, dar tendința din ultimii ani și generațiile mai noi acceptă genul acesta de servicii, așa că a crescut și adresabilitatea. În România, sunt aproximativ 4.000 de psihoterapeuți avizați de Colegiul Psihologilor și, conform estimărilor Atlashelp, piața ar fi undeva la vreo 50 milioane € pe an pentru servicii psihologice și psihoterapie.

Inițial, soluția se voia a fi una de telemedicină (consultație în care pui un diagnostic și dai un tratament), dar existau constrângeri legale pentru astfel de servicii servicii, întrucât legislația actuală spune că asta se poate face doar la cabinet. Dar, odată cu armonizarea legislației, care începe se întâmple, planifică să meargă și ei pe această direcție.

Ședințele online sunt mai simple din punct de vedere logistic și mai sigure

Atlashelp este unul dintre startup-urile finaliste în competiția CHangeneers. Partea de medicină pe care o aduce Atlashelp este relativ recentă, iar forma structurată este și mai recentă. Existau și înainte ședințele prin videoconferință sau pe Skype, dar riscurile sunt destul de mari, pentru că nu ai cum să controlezi partea de monetizare, securitate și confidențialitate. Asta îi diferențiază pe ei. „Ce am făcut noi a fost să venim cu un instrument prin care să mutăm tot procesul acesta în online și să-l facem mult mai simplu. Se poate face programarea, plata și facturarea online. Apoi, prin integrări precum Uber Waze, pacienților le este mult mai ușor să ajungă la cabinet.”

Mai multe pe Start-up