Alitalia, anchetata pentru fraude comerciale din cauza contractului cu Carpatair

Alitalia, anchetata pentru fraude comerciale din cauza contractului cu Carpatair

Procurorii italieni suspecteaza compania aeriana Alitalia de "fraude comerciale" din cauza contractului incheiat cu Carpatair, in urma incidentului produs pe un aeroport din Roma.

Alitalia este acuzata de comercializarea biletelor de avion pentru curse pe care ar fi urmat sa le efectueze, desi acestea erau operate de compania Carpatair. In replica, Alitalia a reiterat ca a "respectat in totalitate directivele privind comercializarea biletelor" si normele de siguranta aeriana, transmite Mediafax.

Trei persoane au fost ranite dupa ce un avion cu 50 de persoane la bord apartinand companiei Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea si a iesit de pe pista, pe Aeroportul Fiumicino din Roma.

Ponderea de utilizare de catre cetatenii italieni a serviciilor companiilor aeriene autohtone a scazut in intervalul 2007 - 2011 cu 16%, de la 56 la 40%. Practic, mai putin de jumatate dintre pasagerii care trec prin aeroporturile italiene utilizeaza servicii ale companiilor aeriene din Peninsula.