10 lucruri pe care profesionistii NU ar trebui sa le spuna niciodata atunci cand fac cunostinta cu cineva

10 lucruri pe care profesionistii NU ar trebui sa le spuna niciodata atunci cand fac cunostinta cu cineva

Ceea ce spui atunci cand faci cunostinta cu cineva este extrem de important, in special la locul de munca, pentru ca acele cuvinte formeaza prima impresie, care de multe ori este si ultima.

In primul rand, nervozitatea si anxietatea duc de multe ori la vorbarie excesiva. Vorbim mult mai repede si spunem mai multe decat ar fi necesar atunci cand nu ne simtim in largul nostru. In al doilea rand, daca nu esti constient de importanta etichetei de business, poti cadea prada unor iesiri total nefericite si sa aduci in discutie tabuuri "clasice", precum politica sau religia. In al treilea rand, egocentrismul nu are ce cauta in astfel de situatii.

Iata 10 lucruri pe care sa nu le spui niciodata atunci cand cunosti pe cineva intr-un mediu profesional, potrivit specialistilor citati de Business Insider:

1. Nimic negativ: "Jobul meu e de rahat", "Urasc compania asta", "Seful meu e un ticalos"

Nimic nu influenteaza o prima impresie decat negativismul. Chiar daca acele lucruri sunt adevarate, mai bine raman nerostite intr-o intalnire de business, chiar si informala. Daca ai intr-adevar ceva de reclamat, fa-o acolo unde trebuie, adica la departamentul de resurse umane.

2. Nimic despre bani: "Ce salariu ai?", "Cati bani faci?"

Suma de bani castigata de o persoana este o problema foarte personala. Sa intrebi asta la o prima intalnire cu cineva nu e numai nepoliticos, dar e de-a dreptul scandalos. 

3. Nimic despre politica: "Sunt un democrat/socialist etc.", "Cu cine votezi?", "Ce parere ai despre avort/imigranti/pedeapsa capitala?"

O regula generala a etichetei spune ca nu trebuie sa aduci in discutie preferintele politice, in special in perioada alegerilor, pentru ca daca esti prea implicat emotional, discutia poate degenera usor. Daca, totusi, persoana respectiva se lanseaza in acest subiect, rezuma-te la a comenta strict fapte sau stiri.

4. Nimic despre religie: "Crezi in Dumnezeu?", "Esti o persoana religioasa?", "Eu sunt un credincios devotat"

Poate ti se pare evident ca acest subiect trebuie evitat. Ei bine, unii nu realizeaza acest lucru. Indiferent daca esti o persoana credincioasa sau nu, chiar nu e cazul ca prima data cand cunosti pe cineva pe plan profesional sa te expui in legatura cu acest subiect.

5. Nimic despre orientarea sexuala: "Sunt gay", "Sunt heterosexual", "Sunt asexual"

Nu conteaza si nu e treaba nimanui. De asemenea, un subiect atat de deplasat in orice context, nu numai la o prima intalnire, il va face probabil pe celalalt sa se simta inconfortabil.

6. Nimic despre sarcina: "Felicitari! Vad ca astepti un copil", "Esti insarcinata?", "Cand urmeaza sa nasti?"

Daca presupui ca o femeie e insarcinata cand aceasta nu e de fapt insarcinata, nu mai e cale de intoarcere. E o insulta colosala. In plus, observatia, chiar adevarata sau falsa, este prea personala sa o aduci in discutie la prima vedere cu acea persoana. Daca femeia respectiva nu aduce vorba de asta, ramai la subiectele profesionale legate de domeniul in care activezi.

7. Nimic legat de aspectul fizic: "Imi place la nebunie rochia ta", "Cine iti face parul?", "Ai slabit? Arati atat de diferit in realitate fata de fotografia de pe LinkedIn"

Evita sa comentezi in legatura cu aspectul sau bunurile persoanei pe care abia o cunosti, chiar daca acel comentariu este pozitiv. Este prea personal si deloc la locul lui. Chiar si dupa ce ajungi sa cunosti mai bine acea persoana, fii atent la ce spui. In schimb, poti veni cu admiratii legate strict de partea profesionala - "Mi-a placut foarte mult prezentarea ta" sau "Abilitatile tale de project management sunt un castig mare pentru echipa asta".

8. Nimic legat de sanatate sau greutatile prin care treci: "Divortez", "Sufar de oboseala cronica", "Ma paste falimentul"

Daca treci printr-o perioada dificila pe plan personal, poate fi tentant sa iti impartasesti trairile cu un nou coleg sau un nou client, dar este total nepotrivit. Sigur, problemele de sanatate serioase trebuie discutate cu angajatorul, dar clientii si colegii tai nu au nevoie de detalii privind starea ta de sanatate sau greutatile de orice natura prin care treci.

9. Nimic legat de asteptarile tale: "Esti mai scund/mai inalt, mai slab/mai gras, mai in varsta/mai tanar decat ma asteptam", "Arati diferit fata de cum sunai la telefon", "N-as fi ghicit ca esti…"

Nu incepe o conversatie cu o reactie de uimire, dezamagire sau nedumerire legata de faptul ca persoana respectiva nu se "pupa" cu asteptarile pe care ti le-ai format despre ea.

10. Orice care te-ar face sa pari egocentrist: Eu…Eu…Eu…

Nimeni nu e impresionat cand o persoana domina conversatia sau vorbeste prea mult despre ea insasi, mai ales la o prima intalnire. Ca sa eviti alterarea conversatiei, arata interes sincer fata de persoana pe care o cunosti pentru prima oara, punand intrebari adecvate si fiind un ascultator activ: "Care crezi ca sunt provocarile-cheie ale industriei in care activam?".