Magazinul online articoledepetrecere.ro aduce produsele Mehron aproape de artiștii din România!

Știm că cea mai plăcută pânză nu este cea de bumbac, in, iută sau păianjen, ci este pânza care însoțește omul de-a lungul întregii sale existențe. Inspirați de către makeup artiștii care exprimă în culori gândurile și sentimentele pentru care încă nu există cuvinte, am adus de peste Ocean, din SUA, produsele Mehron. Astfel, prin intermediul shop-ului online articoledepetrecere.ro, profesioniștii vor putea să achiziționeze vopsele și accesorii care poartă semnătura unuia dintre cele mai important branduri la nivel intrenațional.

Pe această cale, ne adresăm celor pentru care nu contează doar rezultatul, ci și drumul până acolo, celor care pictează pânzele umane cu sufletul și celor care nu dorm pentru că au în minte o explozie de culori care așteaptă să fie așternute pe un chip sau corp. De asemenea, nu i-am uitat pe cei care au o viață activă, cei care fug de la un eveniment la altul, cei care adoră să se deghizeze de Halloween, cei care știu că artistul nu are nevoie doar de talent, muncă și răbdare, ci și de produse profesionale care să-i pună în valoare creațiile sau pe cei care, pur și simplu, sunt pasionați de frumos.

Pentru prima dată în România am strâns toate cele necesare trusei unui artist. Indiferent că acesta lucrează în industria muzicală, a modei, a petrecerilor, în cinematografie, circ, televiziune sau în teatru, știm că pentru a face patining, body painting sau belly painting, el are nevoie de produse de calitate. Totodată aceasta este o veste bună și pentru bloggerii de beauty și lifestyle care vor să le livreze cititorilor recenzii și rețete pentru un makeup cu adevărat deosebit.

Descoperiți pe site-ul nostru vopsele lichide, vopsele pe bază de apă, vopsele cremă, fosforescente, fluorescente, glow in the dark (ultimul trend în materie de culoare pentru păr și piele), sclipici, latex pentru toate tipurile de ten, piele artificială, ceară, strasuri Swarovski, ustensile și multe alte produse destinate machiajului cu efecte speciale.

Cei aproape o sută de ani de experiență în industria frumuseții, dar și popularitatea de care produsele Mehron se bucură în rândul profesioniștilor ne-au convins că a sosit momentul să le aducem mai aproape de artiștii din România. Pe lângă faptul că au fost gândite ca o desfătare pentru cei care se lasă pictați, aceste produse au fost concepute și pe baza unor principii morale bine împământenite, deoarece nu sunt testate pe animale, iar cele mai multe dintre ele nici nu conțin ingrediente de origine animală.

Produsele Mehron nu doar că acționează blând asupra pielii, chiar și a celei uscate, ci și o protejează împotriva prafului. Îndepărtarea se face folosind demachiant, apoi clătire cu apă și săpun. Brandul dispune de o gamă variată de latex, vopsele, accesorii și ustensile, în diferite culori și cantități. Când vine vorba de culoare, pare că Mehron s-a inspirat din spectacolul naturii și a strâns cele mai frumoase nuanțe în tuburi, sticluțe și containere care abia așteaptă să-și găsească locul în trusa unui profesionist.

Având în portofoliu peste 14000 de produse importate din Marea Britanie, Polonia, Spania sau Olanda, articoledepetrecere.ro este unul dintre cele mai complete magazine online cu accesorii și decorațiuni de party din România. De la paie pentru băut și alte articole de unică folosință până la costume de carnaval, acoperim cu succes necesarul unei petreceri tematice.