Poți preveni îmbolnăvirea familiei tale cu doar 14 euro pe zi

Elena Ciobanu – Director Operațiuni, MediHelp Internațional Elena Ciobanu – Director Operațiuni, MediHelp Internațional

           Afecțiunile medicale au un puternic impact în viața fiecărei persoane. Evoluția medicinei și a tehnologiei din domeniu oferă control asupra acestor momente sensibile, prin dezvoltarea unor mecanisme menite să maximizeze șansele de vindecare ale unei persoane. Un astfel de instrument este asigurarea privată de sănătate.

            Prin intermediul uneia dintre cele mai complexe asigurării private din România, o familie formată din patru persoane poate beneficia de la investigații de rutină până la tratamente pentru afecțiuni complexe. Costul unei astfel de acoperiri se apropie de 5.300 de euro pe an, ceea ce înseamnă că 14 euro pe zi reprezintă suma pe care beneficiarul o investește pentru a preveni apariția bolilor, dar și pentru  vindecare, în cazul îmbolnăvirii unuia dintre membri.

            Numărul românilor care conștientizează importanța asigurării medicale private este în creștere, iar acest lucru poate fi corelat cu creșterea în importanță a medicinei de prevenție în România. Alegerea de a accesa o asigurare de sănătate privată vine în completarea convingerii faptului că prevenția unei afecțiuni medicale constituie o soluție eficientă și mai benefică decât tratarea unei boli.

Acest trend este susținut și de fenomene sociale precum decizia tot mai răspândită în rândul tinerilor de a efectua studii în străinătate pentru care părinții încheie o poliță de asigurare,oferindu-le certitudinea accesului la cele mai bune servicii medicale, oriunde în lume, în cazul unui accident sau a apariției unei afecțiuni grave.

            Din ce în ce mai mulți tineri aleg să studieze în străinătate sau se bucură de experiența taberelor internaționale. Anual, peste 4.500 de tineri aleg să își facă studiile universitare în Europa sau America. Statisticile arată faptul că, în anul 2018, aproximativ 40.000 de studenți se aflau în afara granițelor țării. Prin urmare, asigurarea privată de sănătate este cel mai potrivit instrument prin care aceștia pot beneficia de servicii medicale de calitate în cazul în care suferă de un accident sau sunt afectați de o problemă medicală, arată Elena Ciobanu, Director Operațiuni, MediHelp Internațional.

            Alegerea unui plan de asigurare medicala privată pentru întreaga familie arată atitudinea prevăzătoare a părinților care vor să asigure un climat de siguranță copiilor, indiferent de vârsta acestora. Acoperirea internațională pe care o asigurare o are demonstrează utilitatea acesteia în cazul excursiilor, taberelor sau chiar studiilor în alte țări pentru perioade îndelungate, când tinerii sunt expuși numeroșilor factori de risc și pot avea nevoie de investigații costisitoare și tratamente complexe.