Lansarea proiectului “DIGITAL SKILLS TRAINING”

DIGITAL SKILLS DIGITAL SKILLS TRAINING

COMUNICAT DE PRESĂ

 

07 Octombrie 2022

 

Lansarea proiectului “DIGITAL SKILLS TRAINING”

 

Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (Beneficiar), în parteneriat cu Blocul Național Sindical, implementează proiectul “ DIGITAL SKILLS TRAINING” (cod Mysmis 143260) în perioada 07 Octombrie 2022 - 31 Decembrie 2023 (15 luni).

 

Proiectul are o valoare totală de 4,238,331.21 lei (valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 3.602.581,53 lei) și este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Cod apel: POCU/860/3/12/Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/ competențe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC și SNCDI ale angajaților; Componenta 1: Competențe digitale pentru angajații din IMM; Axa Prioritară: Locuri de munca pentru toți.

 

Obiectivul general al proiectului constă în promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă din regiunile Sud Muntenia, Sud-Est și Nord-Est prin oferirea de cursuri de dezvoltare a competențelor digitale către 320 de angajați și sprijinirea întreprinderilor în elaborarea și introducerea unor programe de învățare la locul de muncă în domeniul alfabetizării digitale și tehnologiei informației și comunicațiilor, în vederea îmbunătățirii nivelului de cunoștințe/ competențe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC și SNCDI ale angajaților.

 

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

1.    Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor care își desfășoară activitatea în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă.

2.    Dezvoltarea competențelor digitale pentru 320 de angajați care provin din cel puțin 32 de IMM-uri și alte întreprinderi din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI din regiunile Sud, Sud-Est și Nord-Est prin participarea la programe de formare profesională continuă în domeniul alfabetizării digitale și pentru dobândirea competențelor avansate în domeniul TIC.

3.    Susținerea a cel puțin 32 de IMM-uri din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI în vederea elaborării și introducerii unui program de învățare la locul de muncă în domeniul alfabetizării digitale și tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, care sa permită valorificarea potențialului de digitalizare a întreprinderilor și a perspectivelor de dezvoltare a acestora prin introducerea și integrarea tehnologiei digitale și determinarea pe aceasta bază a necesarului de formare profesională în domeniul TIC. La finalul acestei activități, cel puțin 3 IMM-uri vor avea introduse programe de învățare la locul de muncă, dar nu mai târziu de 6 luni după finalizarea sprijinului.

 

Grupul țintă al proiectului va fi format din minim 320 de angajați contract individual de muncă (cu norma întreagă sau cu timp parțial). Pentru a se încadra în proiect, aceștia trebuie să provină din întreprinderi care:

-       Își desfășoară activitatea principală sau secundară într-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI

-       Sunt din cele din cele 3 regiuni de implementare a proiectului – Sud, Sud-Est și Nord-Est.

 

De asemenea, minim 32 din întreprinderile de proveniență a angajaților încadrați în GT vor fi IMM-uri.

 

Pentru asigurarea principiului de egalitate de șanse, din totalul celor 320 angajați încadrați în proiect:

-       peste 11% (36) vor fi angajați vârstnici (cu o vârsta de 55-64 de ani);

-       minimum 50% (160) vor fi de gen feminin.

 

Principalele activități ale proiectului:

 

1.    Campanie de conștientizare a angajatorilor ce va viza angajatorii din regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Sud-Est și Nord-Est care își desfășoară activitatea în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI și va avea ca principal obiectiv conștientizarea acestor angajatori privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă, punând accent în special pe necesitatea dezvoltării competențelor digitale ale angajaților. Campania se va desfășura pe 3 direcții principale: organizarea și derularea unei campanii de publicitate online, organizarea a 3 evenimente regionale Tech Day respectiv realizarea de materiale electronice de informare, contactarea directă a angajatorilor și încheierea de parteneriate cu aceștia și alți stakeholderi relevanți pentru domeniul proiectului.

 

2.    Organizarea și derularea de programe de formare profesională: 16 stagii de curs de competențe digitale, din care: 8 stagii de curs de specializare implementate de către PTIR; 8 stagii de curs de alfabetizare digitală implementate de către BNS. Fiecare stagiu de curs este acreditat de către ANC (Autoritatea Naționala pentru Calificări) și va avea o durata de 80 de ore, având o componentă teoretică și una practică.

 

3.    Sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea într-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în unul din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI în vederea elaborării și introducerii unor programe de învățare la locul de muncă.

Principalele rezultate preconizate ale proiectului:

-       1 campanie de conștientizare a angajatorilor privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă;

-       Minim 50.000 de persoane conștientizate cu privire la importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă în urma implementării campaniei de conștientizare;

-       Minim 320 angajați încadrați în grupul țintă al proiectului (din care minim 36 de persoane angajați vârstnici (55-64 de ani) și minim 160 de femei);

-       16 sesiuni de cursuri de formare profesională implementate: 8 stagii de curs de specializare și 8 stagii de curs de alfabetizare digitală;

-       Minim 292 persoane (peste 91% din cei 320 de participanți la cursuri) vor fi certificați și vor obține diploma recunoscută de ANC;

-       Minim 32 IMM-uri sprijinite în vederea elaborării unor programe de învățare la locul de muncă în domeniul alfabetizării digitale și tehnologiei informației și comunicațiilor, din care minim 3 întreprinderi care introduc programe de învățare la locul de muncă în domeniul alfabetizării digitale și tehnologiei informației și comunicațiilor la 6 luni după finalizarea sprijinului.

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să utilizați următoarele date de contact:

 

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)

https://www.ptir.ro/

Adresa: Str. Spătarului, nr. 30, Sector 2, București

Tel: +40 318 241 592; +40 318 241 593

E-mail: [email protected]

 

Blocul Național Sindical (BNS)

https://www.bns.ro/

Adresa: Str. Turturelelor, Nr. 11 A, Clădirea C, Etaj 3, Sector 3, București

Tel.: +40-21-316.27.98;

E-mail: [email protected]