Educatie (de mediu) de nota 10, cu Mare Nostrum

Nelson Mandela spunea ca "Educatia este cea mai puternica arma pe care o poti folosi pentru a schimba lumea", iar noi suntem de acord ca educatia reprezinta “motorul” dezvoltarii unei societati durabile. Alterarile mediului natural, ca urmare a activitatii umane, s-au accentuat atat la nivel local, cat si global, motiv pentru care este necesar sa cream noi forme de relationare intre indivizi, societate si natura pentru a gasi modalitati prin care sa convietuim impreuna, in armonie.

Noul proiect Mare Nostrum, intitulat “Educatie (de mediu) de nota 10”, are ca scop imbunatatirea calitatii vietii generatiilor actuale si viitoare, prin participarea activa in societate.

In cadrul proiectului vor fi sustinute 30 cursuri educative, pentru 500 de elevi ai institutiilor de invatamant constantene, care vor invata, alaturi de noi, ce reprezinta dezvoltarea durabila si de ce educatia este importanta pentru viitor. Elevii isi vor dezvolta creativitatea si abilitatile de lucru in echipa, prin implicarea in proiecte de dezvoltare durabila, scrise chiar de ei, prin care acestia vor gasi idei si solutii necesare si atractive pentru scoala lor. Proiectele elevilor vor fi incluse in concursuri, iar cele mai bune 3 propuneri de proiecte vor castiga premii.

Cele 4 evenimente publice cu relevanta pentru mediu: Ora Pamantului, Ziua Mediului, Ziua Delfinului, Ziua Marii Negre raspund cerintelor noului nostru proiect. Unul dintre acestea (Ora Pamantului) a avut, deja, loc pe data de 19 martie, in Parcul Tabacarie.

Preocuparea noastra pentru delfini ramane constanta, asa ca vom organiza 24 monitorizari tereste si 15 acvatice, pentru a culege mai multe informatii despre starea şi modul de viaţa al cetaceelor din Marea Neagra.

O alta tematica abordata se refera la deseurile marine, fapt pentru care am finalizat, deja,  prima etapa de monitorizare a deseurilor intalnite pe intreg litoralul romanesc, conform Ghidului de Monitorizare a Deseurilor Marine in Marile Europei, un document de orientare in conformitate cu Strategia Comuna de Implementare pentru Directiva Cadru a Strategiei Mediului Marin.

Tot in cadrul acestui proiect, vom profita de cele 10 expeditii in ariile protejate din Dobrogea, pentru a le oferi participantilor o experienta unica si reala, prin descoperirea unor zone complexe din punct de vedere al florei si faunei.

Pentru ca ne dorim sa crestem eficienta actiunilor pe care le vom desfasura in cadrul acestui proiect si sa avem un suport fizic al informatiilor, pe care vrem sa le impartasim cu ceilalti, vom edita si publica un ghid de initiative eco, in care vor fi incluse diverse exemple de buna practica pentru cei care doresc sa afle cum pot adopta un stil de viata mai bun si mai sanatos.

Proiectul “Educatie (de mediu) de nota 10” este implementat de ONG Mare Nostrum in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judeţean Constanţa, INCDM “Grigore Antipa”, Complexul Muzeal de Stiinţe ale Naturii Constanţa. Proiectul este co-finantat de catre OMV Petrom S.A. si are o durata de 8 luni.

 

Informații de contact

Nume Companie

ONG Mare Nostrum

Persoana de contact

Andra Fratila

Telefon

0727388335

E-mail