Anunţ privind funcţionarea portalului pentru promovarea participării la programele formării profesionale continue în domeniul medico-social

       Proiectul “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă” este cofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat, în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015, de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC. 

      Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea nivelului de calificare pentru 2520 de angajaţi necalificaţi şi/sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social din cele 8 regiuni de dezvoltare din România, contribuind la facilitarea/îmbunătăţirea accesului şi participării la programe de formare profesională continuă (FPC). Grupul ţintă al proiectului este format din angajaţi necalificaţi (cu vârste între 18 si 64 de ani) pentru domeniul în care lucrează sau cu un nivel scăzut de calificare, din cele 8 regiuni de dezvoltare: Nord –Est: Bacău, Sud-Est: Buzău, Constanţa, Vrancea, Tulcea; Sud-Muntenia: Prahova; Sud – Vest Oltenia: Olt; Vest: Arad, Hunedoara, Timiş; Nord- Vest: Cluj, Maramureș, Satu-Mare; Centru: Alba, Braşov, Mureş; Bucureşti-Ilfov: Bucureşti, Ilfov.

     Prin participarea la acest program de formare profesională continuă  a angajaţilor necalificaţi şi/sau cu un nivel scăzut de calificare (cu vârste între 18 şi 64 de ani) pentru domeniul medico-social în care lucrează au fost vizate în general următoarele beneficii: îmbunătăţirea nivelului de calificare a forţei de muncă, dezvoltarea competenţelor profesionale,  creşterea oportunităţilor de accesare a altor posturi şi de avansare în cadrul pieţei muncii, asigurarea stabilităţii postului, precum şi creşterea accesului la metode alternative moderne de formare continuă, conţinuturi şi metode adecvate specificului grupului ţintă şi priorităţilor actuale în domeniul medico-social.

          În acest context, în cadrul proiectului s-a creat şi se asigură funcţionarea portalului pentru promovarea participării la programele formării profesionale continue în domeniul medico-social. Portalul asigură atât vizibilitatea proiectului cât şi informarea grupului ţintă şi oferirea accesului direct la materialele elaborate în cadrul proiectului. De asemenea, portalul conţine informaţii relevante despre proiect şi rezultatele acestuia, facilitând instruirea grupului ţintă (consilierea şi orientarea profesională) şi comunicarea cu potenţialii parteneri. Astfel, platforma electronică se constituie într-un mijloc util de informare şi dezvoltare profesională pentru cei aflaţi în căutarea unui stagiu de practică sau interesaţi în dezvoltarea carierei, precum şi pentru specialiştii din domeniul medico-social. Platforma electronică este structurată în cadrul a patru dimensiuni principale ce reprezintă de fapt procesul gradual prin care beneficiarii iau contact cu activităţile proiectului: beneficiile participării la programele de formare profesională continuă; etapele specifice furnizării serviciilor de informare şi consiliere profesională; derularea programelor de formare profesională continuă; beneficiile programelor formării profesionale pentru angajatori şi angajaţi. Autentificarea utilizatorilor în portalul Pro-sănătate se face pe bază de user şi parola, sens în care prin intermediul portalului, se va contribui la creşterea nivelului de calificare pentru 2520 de angajaţi necalificaţi şi/sau cu un nivel scăzut de calificare din domeniul medico-social din cele 8 regiuni de dezvoltare din România, contribuind la facilitarea / îmbunatăţirea accesului şi participării la programe de formare profesională continuă (FPC).

          La nivelul municipiului Bucureşti, până în prezent s-au înregistrat un număr de 140 persoane informate şi consiliate profesional, s-au finalizat un număr de trei cursuri de formare profesională de nivel 1 şi se află în derulare alte două cursuri de formare profesională ce se vor finaliza în 05 august 2015 şi respectiv 21 octombrie 2015.

 

 

           

Pentru informații suplimentare:

Ana UNGUREANU – Coordonator local campanii

Mobil: 0748 82 76 68, email: [email protected]

Iulia UNGUREANU – Expert Informare, consiliere si orientare profesionala,

Mobil: 0744 37 20 19, email: [email protected]

Adresa corespondență Filiala de Cruce Roşie sector 5  București:  Calea Rahovei nr.217, bl 12, sc.A, ap2, Bucureşti, Sector 5, cod   postal 50101