Strungareata – de ce apare si cum o putem trata

Dr. Mihaela Dan, ortodont Dr. Mihaela Dan, ortodont

Strungareata, denumita in termeni medicali diastema, poate fi pentru unele persoane deranjanta, in timp ce pentru altele reprezinta un semn distinctiv la care tin, pentru ca este o caracteristica de familie si le confera un aer aparte, facand parte din farmecul lor personal. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune ca aceasta problema apare mai frecvent la copii decat la adulti, iar daca este deranjanta, ea poate fi tratata indiferent de varsta pacientului.

Strungareata (diastema mediana) reprezinta un spatiu mai mare de 0,5 mm intre cei doi dinti frontali. Desi primul impact este cel estetic, acest gol dentar fiind vizibil atunci cand vorbim sau zambim, diastema poate afecta, de asemenea, si vorbirea – in special pronuntarea literelor "s" si "t”.
Copiii sunt cei mai frecvent afectati de diastema, insa de multe ori in cazul lor problema este temporara si ar trebui sa se corecteze dupa ce dintii incep sa cada. La adulti insa, diastema este cel mai adesea permanenta si va necesita tratament pentru a elimina spatierea dintre dinti”, spune doamna doctor Mihaela Dan.
“Cea mai frecventa cauza a strungaretei este nepotrivirea dintre dimensiunea maxilarului si cea a dintilor: fie dimensiunea maxilarului este prea mare pentru dinti, fie dintii sunt prea mici pentru maxilar”, completeaza doamna doctor ortodont.
In afara de o discrepanta de dimensionare, exista inca o serie de motive din cauza carora se pot forma lacune sau spatii intre dinti la cei mici:
  1. Diastema tranzitorie

Diastema tranzitorie este intalnita la copii si reprezinta o etapa temporara, cand cei doi incisivi centrali ai micutului ies prea indepartati. Dupa eruptia dintilor vecini, insa, spatiul se inchide de la sine, prin presiunile exercitate de acestia pentru a-si face loc pe arcada.

  1. Respiratia orala sau sugerea degetului

Ambele obiceiuri pot avea ca rezultat impingerea dintilor in fata, pe un arc de cerc mai mare si implicit aparitia unui spatierilor dentare.

“Aceasta este o situatie in care se recomanda cat mai devreme posibil tratamentul cu aparat dentar, deoarece la o varsta frageda maxilarele sunt mai maleabile. La adult o astfel de situatie poate produce parodontoza si este mult mai greu de tratat”, atentioneaza doamna doctor Mihaela Dan, ortodont.

  1. Diastema vera

Diastema vera este produsa de frenul buzei superioare gros si jos inserat, un tesut fibros care vine de la buza superioara si patrunde intre dinti.

“In astfel de cazuri accest fren trebuie sectionat printr-o mica incizie, extrem de simpla, efectuata cu anestezie locala. Vindecarea va avea loc foarte repede, deoarece acel tesut fibros actioneaza ca o perna elastica, ce impiedica alinierea dintilor chiar si cu aparat dentar sau produce ulterior recidiva”, explica specialistul ortodont.

  1. Dinti prea mici si maxilare prea mari

Cand copilul mosteneste maxilarul de la un parinte si dintii de la celalalt, apar spatieri dentare intre mai muti dinti, nu numai intre cei doi incisivi centrali. Acest tip de microdontie se poate trata numai cu aparat dentar fix (bracketuri), nu si cu aparat dentar mobil.

  1. Anodotie (lipsa unor dinti din nastere)

Cand incisivul lateral lipseste, intre caninii superiori vor aparea spatieri dentare, rezultate din excesul de spatiu produs de absenta unuia sau a doi dinti din fata. “In aceasta situatie exista doua variante de tratament ortodontic fix: fie se deplaseaza caninii langa incisivii centrali si se slefuieste varful lor pentru a arata ca niste incisivi laterali, fie se apropie incisivii centrali si se mareste spatiul pentru dintii lipsa, pentru a incapea ulterior (dupa 18 ani) un implant dentar”, spune doamna doctor Mihaela Dan.

In cazul adultilor, pe langa situatiile din copilarie lasate netratate, mai exista doua cauze importante care pot favoriza aparitia strungaretei:

  1. Parodontoza

Cand gingia si osul se retrag, implantarea dintilor in os scade, iar dintii incep sa migreze, isi fac aparitia cu usurinta spatierile dentare. Tratamentul parodontal trebuie combinat cu tratamentul ortodontic pentru readucerea dintilor in pozitie normala.

  1. Extractii dentare

Daca dintii extrasi nu sunt inlocuiti vreme indelungata cu implanturi sau lucrari dentare, dintii vecini migreaza spre locul ramas liber si astfel poate aparea strungareata. Aparatul dentar are rolul de a inchide diastema, dar si de a corecta pozitia dintilor, deoarece dintii inclinati nu primesc fortele in axul lor normal si pot favoriza retractia gingivala si parodontoza.

Asadar, exista mai multe posibile cauze ale aparitiei strungaretei si chiar daca aceasta problema nu este deranjanta din perspectiva estetica, ea ar putea insemna, de asemenea, ca muscatura nu functioneaza corect, ceea ce poate cauza noi probleme dentare: dinti ciobiti, carii etc. Primul lucru care trebuie facut in cazul in care apare spatierea dintre dinti este vizita la medicul dentist, care va evalua cazul oferind o solutie ce corespunde nevoilor atat estetice, cat si financiare ale pacientului.
Informații de contact

Nume Companie

Clinica Orto-Implant Expert

Persoana de contact

Clinica Orto-Implant Expert

Telefon

0728122828

E-mail