Participa GRATUIT ca ANGAJATOR la Bursa locurilor de muncă - CRAIOVA - 10 noiembrie

POSDRU/125/5.1/S/135 301

Axa Prioritară 5 - „Promovarea măsurilor active de ocupare”

Domeniul major de intervenţie 5.1 - „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare” Titlul proiectului: „Resurse umane pentru o creştere inteligentă şi inclusivă în sectorul serviciilor” Cod contract: POSDRU/125/5.1/S/135 301

Comunicat de presă „Resurse umane pentru o creştere inteligentă şi inclusivă în sectorul serviciilor”

Academia de Studii Economice din București, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, organizează Bursa locurilor de muncă, marți, 10 noiembrie, în intervalul orar 10:00 – 14:00, la Hotel Plaza din Craiova, sala Aristocrat.

Scopul evenimentului este interacţiunea celor peste 10 angajatori cu peste 100 de absolvenţi ai sesiunilor de formare profesională E-cariera Ta, acreditate ANC, cu următoarele specializări: Manager resurse umane, Inspector resurse umane, Administrator de firmă, Controller, Manager Marketing, Agent vânzări, Agent servicii clienţi şi Lucrător comercial, instruiți sub tutela unor lectori atent selectați de către Academia de Studii Economice din București.

Echipa E-cariera Ta întâmpină grupul țintă cu premii surpriză, iar în plus faţă de oportunitatea recrutării de personal, echipa E-cariera Ta a pregătit un brunch pe tot parcursul evenimentului, un meniu special din care se pot servi preparate multiple, bauturi răcoritoare şi cafea.

Intrarea este gratuită ! Beneficiați de Stand + bannerul companiei Dvs

Dacă te numeri printre angajatorii care vor să participe la Bursa locurilor de muncă, nu ezita să ne contactezi la adresa de e-mail de mai jos !

Persoană de contact:

Larisa Degan Expert informare si publicitate

Telefon: 0741.231.176

E-mail: [email protected]