Introducere în Istoria Religiilor – Curs online

Introducere în Istoria Religiilor – Curs online Introducere în Istoria Religiilor – Curs online

Unii credeau că Lumea a fost creată printr-un strănut, alții că ar fi fost suficientă rostirea unor cuvinte. Exista și varianta că tot ce ne înconjoară a apărut ca urmare a unei lupte între zei sau a sacrificării unei creaturi mitice – hindușii aveau credința asta. Vezi cât suntem de diferiți?


Și ăsta e doar începutul! Afli tot ce vrei să știi despre cele mai importante mituri și superstiții vechi și actuale ale omenirii, la cursul online Introducere în Istoria Religiilor. Cursul are loc online, live, în perioada 13-17 iulie, zilnic, de la 19.00 la 21.00.


Înțelegi mai uşor fenomenul mistic şi impactul pe care îl are asupra lucrurilor care se întâmplă azi în lume, dar și a ideilor aparent noi care circulă în mediile avangardiste.


Vei afla de la lectorul Cristian Vechiu lucruri interesante din istoria credinţelor religioase, de la contextul cultural la cel social-politic. Pe parcursul întâlnirilor, veţi discuta despre tradiţii religioase care au marcat profund lumea şi care au configurat spaţii culturale şi civilizaţii.


De unde vin și cum funcționează miturile asociate anumitor tradiţii religioase, a riturilor, dar şi a unor tabuuri de ordin religios este unul dintre lucrurile pe care ți le vei lămuri la acest curs.

Îți vei putea explica mai clar, la final, cum de oamenii practică încă, în diverse forme, gândirea magică, de unde vine interesul crescut al prietenilor tăi pentru diferite religii de inspirație asiatică sau în ce fel se aseamănă creștinismul cu iudaismul și islamul.


Temele celor cinci întâlniri:


1. Tradiţii religioase arhaice şi câteva noţiuni fundamentale: sacru, sacrificiu ritualic, totem, şamanism, interdicte religioase, gândire magică.


2. Miturile babilonienilor şi povestea potopului din Epopeea lui Ghilgameş. Discutăm despre miturile cosmologice ale egiptenilor, locurile sacre construite de ei şi promisiunea vieţii de apoi. Ajungem în final la „reforma” religioasă a lui Zoroastru în Imperiul Persan.


3. Cele trei tradiţii abrahamice: iudaism, creştinism, islam – periodizare, profeţi şi texte sacre. Geneza şi semnificaţia păcatului originar. Mântuirea şi caracterul universal al mesajului hristic. De la pecetea profeţilor la misterioasele tradiţii sufite.


4. Panteonul infinit al hinduismului şi ciclul reîncarnărilor. Krishna (avatarul zeului Vishnu) şi filosofia din Bhagavad Gita. Povestea prinţului Gautama Siddhartha (Budha) şi „Calea cu opt braţe”. Vorbim despre numeroasele şcoli budiste, de la principiile şcolii Theravada la budismul tibetan.


5. Analizăm formele religioase politeiste din spaţiul european în perioada antică, care incită şi cunosc forme noi în prezent: miturile vechilor greci şi romani; pagânismul celtic şi ritualurile enigmatice ale druizilor; runele şi simbolurile sacre ale nordicilor.


Ca să vezi cursul, achită online, direct de pe pagina cursului, taxa de participare - 375 de lei. Cu o zi înainte de data începerii, primești pe mail linkul unde poți urmări cursul.


Dacă ai întrebări, scrie un mesaj pe [email protected].


Informații de contact

Nume Companie

Fundația Calea Victoriei

Persoana de contact

Livia Gyongyoși

Telefon

0735863846

E-mail