TRENDURI FINANCIARE CARE SCHIMBĂ VIITORUL

București, 23 Martie 2017 -  Intelli Solutions Group, una dintre cele mai importante companii din Europa care oferă servicii de consultanță în domeniul IT, organizează un eveniment dedicat specialiștilor din sectorul financiar. Evenimentul va avea loc Joi, 23 martie 2017, începând cu ora 14:00, la Hotel Epoque, sub tema: “Trenduri financiare care schimbă viitorul – Cum acționează Transformarea Digitală asupra sectorului financiar în 2017”.

 

Inteligența artificială, tehnologia blockchain și end-to-end digital banking sunt câteva dintre trendurile cheie în tehnologie ale anului 2017, potrivit Forrester Research, una dintre cele mai mari companii de cercetare de piață în domeniul tehnologiei. Transformarea digitală schimbă industria financiar-bancară la fiecare nivel. Companiile trebuie să fie acum conștiente de existența și evoluția soluțiilor noi și inovatoare, care au potențialul să genereze creștere și să atragă și să mențină clienții.

 

Dacă ne raportăm la anul precedent, studiile arată că 66% dintre directorii instituțiilor financiare au avut ca obiectiv principal obținerea unor noi clienți, în timp ce 56% dintre aceștia au declarat că retenția clienților a fost un obiectiv prioritar pentru compania lor. Totodată, clienții companiilor financiare sunt de 3 ori mai predispuși să renunțe la serviciile acesteia în primele 90 de zile.

 

Evenimentul ”Trenduri financiare care schimbă viitorul” va include prezentări susținute de analiști cu experiență din top management și consultanți în programe de Transformare Digitală ai companiilor Intelli Group, Forrester Research și ClientIQ, care își vor împărtăși experiența legată de modul în care diverse soluții digitale pot dezvolta relațiile cu clienții. Mai mult, printre speakeri se numără și Nikos Sampanis, Country Manager, SE Europe, Forrester, care va contribui la eveniment prin relatarea experienței sale de supervizare a unui program intensiv de transformare digitală din industria financiară.

 

”Soluțiile digitale din sectorul financiar-bancar au fost recunoscute ca fiind printre cele mai puternice instrumente care satisfac și atrag noi clienți. Transformarea digitală a devenit baza strategiei moderne de afaceri, iar în cazul în care nu îi recunoașteți impactul și nu acționați corespunzător, consecințele se pot reflecta asupra afacerii dumneavoastră. Obiectivul acestei conferințe este de a defini mai bine modul în care instituțiile financiare pot profita de inițiativele care apar odată cu transformarea digitală”, a declarat Panos Gialelis, Managing Director, Intelli Group. ”Conferința explorează modul în care soluții tehnologice digitale noi și inovatoare creează o nouă eră în sectorul financiar-bancar și analizează provocările și oportunitățile pe piața din România”, a adăugat acesta.

 

Acesta este primul eveniment B2B din România organizat de Intelli Group, dedicat specialiștilor cu poziții C`Level din industria financiar - bancară, având ca obiectiv principal reunirea celor care împărtășesc un interes comun și anume preocuparea pentru oportunitățile și provocările întâlnite pe piața financiară românească.

 

Pentru înregistrarea la eveniment, accesați pagina Financial Sector Trends Shaping the Future, sau trimiteți un email la adresa [email protected] .

 

***

Despre Intelli Group

Intelli Group este un integrator specializat de soluții software, care deservește în primul rând sectoarele Financiar și Telecom, cu o prezență activă în Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Bazat pe vasta experiență a angajaților și un puternic know-how de business, Intelli livrează soluții software de top și servicii de consultanță personalizate pentru a acoperi nevoile specifice ale clienților. Aria de expertiză a companiei și succesul demonstrat în livrarea unor proiecte complexe din industria software financiară, alături de importanța acordată atingerii celor mai înalte niveluri de satisfacție a consumatorilor, recomandă compania Intelli, ca fiind un consilier de încredere, care oferă clienților beneficii cuantificabile. www.intelli-corp.com.