Premium: Clienţii din imobiliare îşi vor accelera achiziţiile, pe fondul neîncrederii în politică

Eliminarea impozitului pe tranzacţii imobiliare de sub 450.000 de lei, stimulent pentru achiziţii

Premium: Clienţii din imobiliare îşi vor accelera achiziţiile, pe fondul neîncrederii în politică

 

Decizia Guvernului de a elimina impozitul de 3% pentru tranzacţiile imobiliare de sub 450.000 de lei sau 100.000 de euro ar putea determina vânzătorii persoane fizice să reducă proporţional costul apartamentelor.

Cumpărătorii vor fi stimulaţi să negocieze şi să cumpere, pentru a profita de această măsură, având în vedere percepţia negativă vizavi de predictibilitatea fiscală şi de lipsa de încredere în clasa politică.

“Rămâne la latitudinea vânzătorului dacă, în urma eliminării impozitului pe tranzacţiile de sub 450.000 de lei, va scădea si preţul apartamentului. Măsura vine, în primul rând, în avantajul vânzătorilor, dar există posibilitatea ca unii să fie dispuşi să facă, la randul lor, reduceri de preţuri. Cumpărătorii vor negocia şi vor fi stimulaţi să cumpere rapid, pentru a profita de această prevedere, înainte de eventuale influenţe negative ale instabilităţii mediului politic“, este de părere Marius Nicola, directorul general al companiei Premium, dezvoltatorul ansamblurilor rezidenţiale Premium Regie şi Premium North Lane.

Totuşi, această decizie a Guvernului nu va determina explozii în piaţă, chiar dacă se va simţi o creştere uşoară a numarului tranzacţiilor, pe termen mediu. Vânzătorii vor fi stimulaţi de această măsură, în cazul proprietăţilor cu o valoare aflată sub plafonul neimpozabil, de 100.000 de euro, aceştia urmând să rămână în buzunar cu până la 3.000 de euro.

Compania Premium nu este vizată de această eliminare de impozit, fiind persoană juridică, însă apreciază că numărul achiziţiilor de apartamente pentru închiriere ar putea creşte. În prezent, 20% din cumpărătorii Premium North Lane şi Premium Regie îşi achiziţionează apartamentul cu scopul de a-l închiria, iar compania se aşteaptă ca numărul acestora să avanseze la 30% în maxim trei ani.

„Numărul clienţilor care cumpără apartamente pentru a le închiria este în continuă creştere şi ne aşteptăm ca aceia care plănuiau astfel de achiziţii să fie încurajaţi, acum, să le pună în practică rapid. Factorul psihologic dictează orice decizie de cumpărare, iar entuziasmul creat în piaţă vizavi de aceste eliminări de taxe ar putea impulsiona clienţi nehotărâţi să vândă şi să cumpere“, explică specialistul.

La începutul acestui an, Guvernul a modificat Codul Fiscal printr-o ordonanţă de urgenţă. Potrivit acesteia, impozitul pentru vânzarea de case şi terenuri în valoare de sub 450.000 de lei (100.000 de euro) va fi eliminat. Pentru tranzacţiile ce depăşesc această sumă, impozitul se va calcula prin aplicarea cotei de 3% la diferenţa dintre valoarea declarată de păarţi şi suma neimpozabilă de 450.000 lei.

*

Premium te aşteaptă acasă! Conlux Development, deținătorul brandului Premium, are o experiență bogată în domeniul imobiliar. Conlux Development a construit ansamblul rezidenţial Green Arcades (complex de 10 vile în Herăstrău), blocurile de apartamente din apropierea Satului Francez (Cotruş 59, Virgil Madgearu 22, Danielopol 34), Premium North Lane (complex rezidenţial de 6 blocuri – 370 de apartamente - din zona pădurii Băneasa, Bd. Apicultorilor nr. 10, 12, 38A, 56, 70, Şos. Gh. I. Siseşti nr. 225 C) şi complexul Premium Regie, aflat în curs de finalizare.

Premium Regie este un complex rezidențial aflat în constructie, prin care dezvoltatorii au adus un nou concept în imobiliarele din România: apartamentele care își păstrează calitatea și valoarea în timp. Dezvoltatorul promite că ansamblul rezidențial va rămâne în picioare la cutremure de peste 8 grade Richter, și, în același timp, va fi de neclintit în fața unor eventuale seisme în imobiliare, proprietarul având posibilitatea de a revinde proprietatea la aceeași valoare sau chiar la una mai mare. 

Într-o oază de linişte din nordul Bucureştiului, lângă pădurea Băneasa şi lacul Herăstrău, complexul Premium North Lane, oferă locuinţe de lux, mobilate, potrivite pentru mutare imediată sau investiţie sigură. Premium North Lane a fost construit pentru segmentul cel mai activ al populaţiei Capitalei, oferind acces facil către Aeroportul Henri Coandă şi către DN1. Astfel, locaţia este perfectă pentru oamenii de afaceri, aproape de zona de corporaţii din nordul Capitalei, de ieşirea din Bucureşti, oferindu-le totodată acces la avantajele oraşului, dar şi posibilitatea de a evada, oricând, din tumultul specific unei metropole.