Paralela 45 investeste 250.000 de euro in hotelul Best Western Stil

Paralela 45, proprietarul Best Western Stil va investi in acest an 250.000 de euro pentru modernizarea hotelului. Pozitionat in zona de nord a Capitalei, hotelul de 4 stele a fost cumparat in 2007 de catre presedintele agentiei de turism Paralela 45, Alin Burcea, pentru 3,5 milioane euro.

In anul 2007, Alin Burcea a hotarat sa achizitioneze hotelul contra sumei de 3,5 milioane de euro si a investit initial in renovarea acestuia circa 120.000 de euro. Acum, presedintele Paralela 45 a anuntat ca va investi inca 250.000 de euro pentru renovarea capitala a hotelului, pentru a pune la dispozitia oaspetilor utilitati de ultima generatie pentru toate tipurile de activitati. Investitiile si echipamentele vor fi facute in functie de ultimele tehnologii si standarde internationale.

,,Anul acesta imi doresc sa fie constructiv si productiv pentru turismul romanesc. Paralela 45 reuseste sa aduca turisti de leisure si vara, atunci cand activitatea hotelurilor scade destul de mult in Capitala. De aceea, tintesc sa aduc cat mai multi turisti de business in tara si vreau ca o parte dintre ei sa se cazeze la mine si sa se bucure de cele mai moderne conditii. De asemenea, este foarte favorabila si amplasarea hotelului pentru oaspetii interesati de centre administrative, de obiective culturale si turistice.” a declarat Alin Burcea, presedinte Paralela 45.

In Bucuresti, exista doar doua hoteluri din lantul Best Western. Hotelul Best Western Stil a fost construit in 2004 si este situat intr-unul dintre cartierele rezidentiale de lux din Capitala, cu vile moderne, parcuri, restaurante si terase, terenuri de sport si centre de relaxare. Imobilul are 30 de camere si raspunde oaspetilor cu cele mai moderne facilitati si dotari, de la sisteme silentioase de climatizare, la servicii IT si comunicare, wireless si parcare privata gratuita.

Despre Paralela 45  

Paralela 45  activeaza de peste 25 de ani pe piata vacantelor, fiind unul dintre cele mai vechi branduri de turism din Romania, ce detine o retea nationala formata din 35 de agentii si aproape 200 de angajati. Alaturi de turismul individual si intern, chartere si bilete de avion, Paralela 45 se concentreaza acum pe cele peste 100 de circuite pe toate continentele, multe dintre acestea regasindu-se in exclusivitate doar aici. Paralela 45 a fost votata timp de sapte ani la rand drept “Cea mai de incredere agentie de turism din Romania” conform studiului independent Reader’s Digest si a castigat in 2014 Trofeul Superbrands, recunoscut drept un pilon de comparatie pentru brandurile de succes. Mai multe detalii pe www.paralela45.ro .