Farmec primeste vizita campionilor gimnasticii romanesti

Nadia Comaneci in vizita la Farmec

Farmec, cel mai mare producator de cosmetice din Romania si partener oficial al Campionatelor Europene de Gimnastica Artistica, Masculin si Feminin, a primit in vizita delegatia Federatiei Romane de Gimnastica. Cele mai cunoscute personalitati romanesti din gimnastica mondiala, Nadia Comaneci, Octavian Bellu, Andreea Raducan, Monica Rosu si Sonia Iovan, au fost intampinate de catre conducerea companiei clujene, care le-a prezentat inclusiv sectiile de productie.

“Pentru noi, frumusetea este determinata si de un stil de viata sanatos, in care sportul ocupa un loc principal. Ne bucuram sa impartasim acest crez al nostru cu marii sportivi romani, admirati de o lume intreaga. Suntem extrem de mandri si onorati sa avem ca oaspeti adevarate legende ale gimnasticii romanesti, care au inscris definitiv Romania in topul performantei sportive mondiale. Pentru ca  realizarile lor au facut ca inima fiecarui roman sa bata mai tare, ne-am aratat aprecierea si admiratia oferindu-le cate o medalie simbolica inscriptionata cu titulatura “Campion la gimnastica frumusetii”. Speram ca impreuna cu marii sportivi sa inspiram tuturor romanilor dorinta de a se autodepasi si motivatia de a crea lucruri marete”, a declarat Ioana Borza, Director de Marketing al companiei Farmec.

“Romanii sunt recunoscuti in strainatate datorita talentului lor, traditiilor si ambitiei de a fi mereu mai buni in tot ceea ce intreprind. Ma bucur sa afirm ca Farmec ne reprezinta tara cu multa siguranta si perseverenta, in timp ce pentru straini Farmec si Gerovital au devenit echivalentul eficientei si calitatii. Le multumesc organizatorilor, din partea intregii delegatii, pentru primire si pentru sansa de a vedea cum se scrie istoria uneia dintre cele mai cunoscute companii romanesti. Sunt convinsa ca, sprijiniti de astfel de parteneri precum Farmec, tanara generatie de sportivi are in fata un viitor promitator si multe realizari frumoase”, a declarat Nadia Comaneci.

Campionatele Europene de Gimnastica Artistica, Masculin si Feminin, se vor desfasura la Cluj, in perioada 19-23 aprilie. Este pentru a doua oara cand Romania gazduieste acest eveniment, dupa ce in luna mai 1957, una dintre cele mai importante competitii din gimnastica mondiala a avut loc la Bucuresti. La editia din acest an vor fi prezenti sportivi din peste 31 de tari, printre care se numara Franta, Olanda, Marea Britanie, Italia, Rusia, Ucraina si Belgia.

Informații de contact

Nume Companie

Farmec

Persoana de contact

Maria Duca

Telefon

0754 040 394

E-mail