Dr. Amalia Anghel, medic primar dermatologie, Skinmed Clinic, Centrul de Excelență în Dermatologie București.
Câte fotografii postezi fără cel puțin un filtru? Ideal ar fi să-ți amintești ce înseamnă o piele sănătoasă. Un studiu recent al American Academy of Dermatology arată că 72% dintre femeile între 25 și 45 de ani aplică zilnic efecte de netezire a pielii pe poze. Paradoxul? Doar 18% folosesc corect protecție solară.
Ca dermatolog, văd acest decalaj zi de zi. Paciente care se ascund în spatele unui efect de blur, dar nu-și cunosc bariera cutanată – acel „filtru natural” al pielii, atât de vital în lunile de vară.
De aceea, am lansat campania „Vara fără filtre”, o invitație curajoasă la îngrijire autentică, la încredere în propria piele, la sănătate înainte de estetică.
Pielea vorbește prima
După 15 ani de dermatologie și medicină estetică, am învățat un adevăr simplu: pielea îți spune povestea înainte să apuci tu să o faci. Iar vara, această poveste se scrie în funcție de cât de bine ne protejăm de soare, cât de blând ne curățăm tenul, câtă apă bem și cât de consecvenți suntem cu ritualurile noastre.
Ce înseamnă, concret, o „vară fără filtre”?
Nu e o vară fără machiaj. Nici una fără grijă de sine. E o vară în care spunem:
- „Da!” texturilor lejere cu SPF 50 reaplicate corect.
- „Stop!” scruburilor agresive care distrug echilibrul pielii.
- „Poate” injectabilelor discrete, care nu schimbă identitatea, ci doar o luminează.
- „Desigur” unei detoxificări profunde, lunare, cu tratamente minim-invazive precum Oxygeneo sau lasere fără timp de recuperare.
- Și un mare „Da!” hidratării din interior – pielea nu are cum să arate bine dacă e însetată.
Și corpul merită același respect
Pielea corpului are nevoie de aceleași gesturi de grijă. În cadrul campaniei „Vara fără filtre”, la Skinmed Clinic propunem un pachet corporal dedicat tuturor celor care vor să se simtă bine fără să se ascundă.
Epilarea definitivă cu laserul Soprano Titanium – complet safe vara, inclusiv pe piele bronzată, cu eficiență și confort maxim. Cel mai performant laser, singurul capabil să acționeze pe 3 lungimi de undă.
Remodelare corporală cu Accent Prime, una dintre cele mai eficiente tehnologii non-invazive pentru tonifiere, redefinirea conturului corporal și reducerea celulitei.
Este o formă de îngrijire pentru oricine se respectă. Nu e despre perfecțiune – e despre încrederea de a-ți purta corpul fără „corecturi vizuale”.
Ce ne dorim, de fapt?
Să inversăm raportul de mai sus: mai puține filtre digitale, mai multă grijă pentru filtrul biologic. Să ne bucurăm de o piele care nu are nevoie să fie ascunsă. Să normalizăm textura, porii, luminozitatea naturală. O piele reală, dar radiantă.
O piele îngrijită, nu protejată, nu perfecționată digital. Dacă vrei să afli cum e pielea ta în realitate, mergi la clinicile specializate pentru o analiză a tipului de piele și a gradului de expunere UV. E primul pas spre o vară fără filtre, dar cu multă încredere.