Protecția avertizorilor (whistleblowers), sarcina companiilor. Cât timp avem pentru a ne conforma

Protecția avertizorilor (whistleblowers), sarcina companiilor. Cât timp avem pentru a ne conforma Protecția avertizorilor (whistleblowers), sarcina companiilor. Cât timp avem pentru a ne conforma

O nouă Directivă europeană, care va trebui să fie transpusă și în România, prevede obligația pentru anumite companii de a crea canale interne prin care angajații lor (și nu numai) să poată raporta încălcări ale legislației UE.

În plus, avertizorii (whistleblowers) care raportează aceste încălcări vor fi feriți de orice represalii din partea companiei vizate.

Companiile care au peste 50 de angajați (dar și companiile mai mici, în anumite condiții) vor trebui să instituie canele interne de raportare, pe care să le pună la dispoziția avertizorilor. Aceștia pot fi angajații companiei, dar și, spre exemplu: asociați/acționari, administratori ai companiei, voluntari, interni, candidați în cadrul proceselor de recrutare, sau chiar angajați ai furnizorilor companiei.

Avertizorii vor putea raporta încălcări ale legislației într-o multitudine de domenii, printre care protecția datelor cu caracter personal, securitatea rețelelor și a sistemelor informatice, impozitarea societăților, achiziții publice, concurență și ajutor de stat, siguranța produselor, a transporturilor sau alimentară, protecția consumatorilor etc. Nu este nevoie ca persoana care efectuează raportarea să aibă dovezi cu privire la aceste încălcări ale legislației, ci este suficient să aibă „motive întemeiate să le considere încălcări”.

Mai multe pe Start-up