Primul investitor francez din tara noastra: Oricat de bine ai plati un roman, nu poate el sa nu ia un cui

cui, scandura, angajati romani, investitori straini, Jean Noel Reynaud, ramnicu valcea, case de lemn

Chiar daca pleci din Romania, dupa ce ai stat o perioada lunga de timp, te simti amputat, ceva iti lipseste. Ce anume? Romania - spune Jean Noel Reynaud, francezul care face case din lemn la Ramnicu Valcea, stabilit din 1997 in tara noastra.

"Eu sunt din Tulle, un oras mic, asezat intre coline si care a dat Frantei doi presedinti. Unul e Jacques Chirac, iar al doilea este actualul presedinte Hollande. Hollande a fost chiar primar al orasului Tulle si, pe vremea cand derulam afaceri in orasul natal, am avut multe intalniri cu domnul Hollande. E un orasel de 8.000 de locuitori, in cele din urma, o comunitate mica si foarte unita. Acolo am fost director comercial si am pornit in afaceri in industria auto si multe altele", isi aminteste Reynaud, un om de afaceri de 54 de ani, care in 1997 a ales sa ramana in Romania, dupa ce s-a casatorit cu o romanca din Pitesti.  

Jean Noel Reynaud a venit prima data in Romania in 1991 si, dupa cum spune el foarte mandru, a fost primul investitor francez din tara noastra, deschizand la Domnesti, langa Bucuresti, o tipografie.  

"Aveam certificatul 001, era prima afacere a unui francez in Romania. Atunci am venit cu tot cu utilaje din Franta, am ales Domnestiul, o mica localitate langa Capitala. Am deschis o tipografie, tipaream atunci ziare, primele carti de vizita, agende. Era inceputul capitalismului in tara asta. Eu deja faceam naveta, o luna aici, o luna in Franta.

Descopeream Bucurestiul de dupa Revolutie, vedeam zbaterile noii democratii, cum era pe vremea aceea cu proteste, cu mineri, cu ziare multe. Era fascinant sa vezi o tara cum se naste", povesteste Jean Noel pentru Agerpres.  

Din pacate, in aceasta prima afacere, francezul a descoperit si ''partea intunecata'' a Romaniei, dupa cum spune el. In trei ani, asociatii romani "l-au tras pe sfoara". "Au reusit, si pentru faptul ca eu nu stiam legislatia foarte bine, sa-si treaca pe numele lor treptat toate activele pe care le adusesem din Franta. In 1993, m-am trezit efectiv ca am fost scos total dintr-o afacere pe care eu o initiasem. Atunci am luat contact si cu spaga, si cu birocratia, cu fiscul, cu atentiile", mai spune el.  

Desi se hotarase sa nu mai revina in Romania, ceva il determina sa-si schimbe decizia. In 1994, face o excursie cu un prieten din Bucuresti, in judetul Valcea, si "se indragosteste" pe loc de peisaj. "E de vis. Ma simteam ca acasa, aceleasi coline, aceleasi paduri, muntii erau de o frumusete orbitoare. M-am indragostit pe loc de Valcea si am hotarat sa raman aici. Imediat mi-am facut prieteni in comunele din zona de nord, in Perisani si Titesti. Pentru mine mancatul la tuci, mancatul suncii cu ceapa este o desfatare, e viata pur si simplu. Imi amintesc ca am fost la un parastas si am vazut acolo, la tara, cum se gateste la foc de vatra. Romanii sunt naturali", este de parere Reynaud.  

In 1994, deschide la Babeni un atelier de tamplarie, unde face mobila pentru export. El vine cu partea financiara, gaseste doi asociati valceni si demareaza aceasta noua afacere. Din nou are ghinion, iar din cauza unuia dintre asociati atelierul se inchide. Reynaud realizeaza ca nu poate sa urmareasca afacerea facand naveta intre Franta si Romania si intelege ca trebuie sa se decida. "Nu vreau sa vorbesc cu pacat cu privire la angajatul roman. Este un punct de vedere: oricat de bine l-ai plati, nu poate el sa nu ia de acolo un cui, o scandura, nu generalizez, dar asta este experienta mea", afirma francezul.  

Pentru un an incearca afaceri cu cauciucuri second hand. In 1997 viata sa capata un nou sens. O intalneste pe actuala doamna Reynaud si pornesc impreuna o noua afacere — o fabrica de case din lemn. Aceasta indeletnicire si-o insusesc in Maramures, unde au stat aproape doi ani, iar in 2001 dezvolta la Valcea una dintre cele mai productive fabrici de acest gen.