Pietonii neglijenţi, cauza tot mai multor accidente rutiere

Accident rutier

La nivelul ţării noastre, peste 400 de oameni îşi pierd viaţa în fiecare an pentru că traversează ilegal. Practic, spun poliţiştii rutieri, pietonii sunt amendaţi la fel de des ca şoferii.

Traversează şosele în mare viteză sau nu ţin cont de semafoare. Ignoră trecerile de pietoni, îşi ţin copiii de mână şi aleg să treacă strada prin locurile cele mai comode, nu prin cele legale. Pietonii devin astfel la fel de periculoşi pe străzile ţării precum şoferii inconştienţi la volan.

Urmărilor acestor accidente pot fi dintre cele mai grave: pietonii îşi pierd viaţa, în timp ce şoferii, traumatizaţi pentru toată viaţa, devin acuzaţi pentru ucidere şi trebuie să-şi dovedească nevinovăţia

Într-un astfel de accident rutier, recent, un şofer bucureştean a fost condamnat de instanţă la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. După atacarea sentinţei la Curtea de Apel,avocatul bucureşteanului a reuşit să demonstreze că a fost, de fapt, culpa victimei pentru producerea accidentului pentru că nu s-a asigurat înainte de pătrunderea pe carosabil şi, mai mult decât atât, a traversat prin loc nepermis. Şoferul a fost, astfel, achitat de orice acuzaţie.

„A fost nevoie să exercitam calea de atac a apelului pentru ca o instanta superioara, respectiv Curtea de Apel Bucuresti, să constate nevinovatia inculpatului si sa pronunte o solutie legala si temeinica, respectiv achiatarea inculpatului, avand in vedere probele administrate in cauza de fata. Nu mi se pare normal sa fii condmnat daca esti nevinovat si acest aspect reiese din probele adminstrate in cauza.” a precizat avocata Mihaela Florea.