Panasonic lansează pentru prima dată în România produse de aparataj electric

Panasonic lansează pentru prima dată în România produse de aparataj electric

Gigantul japonez în materie de electronice, Panasonic, va introduce, pentru prima dată în România, un nou segment de produse: gama de aparataj electric standard, gama de aparataj pentru exterior precum și gama de prelungitoare.

Este, de altfel, pentru prima dată, când aceste produse ajung în Europa.

Cu fiecare dispozitiv de cablare, Panasonic continuă să facă mutări strategice în Europa, urmându-și viziunea de a deveni numărul 1 în industria de profil, până în 2018, spun reprezentantii companiei.

Alegerea României pentru lansarea noului segment de produse în Europa s-a realizat ca urmare a preluării de către Panasonic a companiei VIKO din Turcia, care deține în țara noastră distribuitorul Spot Vision Electric and Lighting.

Panasonic se află pe locul 1 pe piața de profil din Asia și domină piața din țări precum: Taiwan, Coreea de Sud, Tailanda, Indonezia, Vietnam și India (conform unui studiu realizat de Panasonic la data de 26 iunie 2015). Si in țări precum Ucraina și Turcia ocupa primul loc pe piața de profil.