Numărul turiştilor ruşi care au vizitat România a crescut cu 73% în T1

Numărul turiştilor ruşi care au vizitat România a crescut cu 73% în T1

Numărul turiştilor ruşi care au vizitat alte ţări a scăzut cu 30% anul acesta, conform datelor UE, iar Europa de Est a pierdut aproape jumătate dintre vizitatorii ruşi, a anunţat Sindicatul Industriei Turistice din Rusia, citând datele tour-operatorilor, transmite TASS.

Conform datelor Serviciului Federal de Statistică (Rosstat), numărul turiştilor ruşi sosiţi în România a crescut cu 73% în primul trimestru din 2015, în timp ce fluxul de turişti spre Cehia şi Polonia a scăzut cu 45% şi, respectiv, 33%. În Slovacia, declinul a fost de 70%, în Slovenia de peste 50%. Mai puţin afectată a fost Ungaria, cu o scădere de 8%.

Nici măcar preţurile relativ scăzute nu au putut salva situaţia. Experţii estimează o scădere medie a vânzărilor cu 50%, dar datele furnizate de companii diferă.
"Există un număr ridicat de curse aeriene către Cehia şi o cerere scăzută pentru vacanţe în Polonia, statele baltice, Slovacia şi Slovenia, în timp ce România şi Ungaria rămân destinaţii populare pentru ruşi", susţine Sindicatul Industriei Turistice din Rusia.

Oleg Safonov, şeful Agenţiei Federale pentru Turism din Rusia, declara în mai că turiştii ruşi care vizitează alte ţări cheltuie anual aproximativ 50 miliarde de dolari.

Datele UE estimează o încetinire a ritmului de creştere al turismului din Rusia către Europa la 4,5% în perioada 2015 - 2019 faţă de 89,9% în precedenţii cinci ani.

Asociaţia tour-operatorilor ruşi susţine că deprecierea rublei a provocat din decembrie un declin de 50% al numărului turiştilor din Rusia care au vizitat alte ţări. Totuşi, Grecia rămâne o destinaţie populară pentru turiştii ruşi, alături de Ungaria şi România.

Turbulenţele din Grecia nu au afectat cererea pentru sejururi în această ţară.
'Conform statisticilor, cererea pentru sejururi în Grecia nu a scăzut săptămâna trecută, clienţii continuă să cumpere bilete pentru Grecia nu doar pentru august, ci şi pentru septembrie', a afirmat Dmitry Kharkov, directorul general al companiei Tutu.ru.

Recent, Rosstat a anunţat că numărul turiştilor străini care au vizitat Rusia în primul trimestru din 2015 a scăzut cu 0,76%, de la 257.280 la 255.324 vizitatori.

În primul trimestru din 2015, economia rusă a înregistrat primul declin din ultimii aproape şase ani, pe fondul scăderii preţului la ţiţei, al sancţiunilor occidentale şi al deprecierii rublei. După o scădere de 1,9% în primele trei luni, Produsul Intern Brut al Rusiei ar urma să se contracte cu aproximativ 4% în al doilea şi al treilea trimestru, potrivit analiştilor.

Sursa: Capital