Ce-și doresc angajații români: beneficii extrasalariale flexibile, cât mai mari

Benefits Ce-și doresc angajații români: beneficii extrasalariale flexibile, cât mai mari

Benefit, companie a Grupului Edenred, a lansat studiul anual Benefit, o radiografie a industriei de beneficii extrasalariale din România, aflat la cea de-a cincea ediție.


În 2021, exceptând tichetele de masă, care rămân beneficiul #1 preferat de angajații din România, topul celor mai dorite beneficii flexibile include: cadourile - beneficii în natură (31,8%), turismul intern - vouchere de vacanță (27,3%) și cadourile oferite pentru ocazii speciale (17,6%). La polul opus, cel mai mic procent a fost înregistrat de cursurile profesionale (0,2%) și activitățile sportive (1,5%). O particularitate în ceea ce privește evoluția preferințelor de anul trecut este reprezentată de dublarea consumului de activități culturale, ceea ce arată faptul că angajații revin la activități care includ festivaluri, teatru sau cinema. De asemenea, în 2021 creșterea apetitului pentru turismul intern, materializată printr-o creștere a accesării voucherelor de vacanță, este explicabilă în contextul relaxării restricțiilor care i-au împiedicat pe angajați să călătorească anterior. Ca și tendință generală, preferințele angajaților sunt însă atât de variate, încât nevoia de flexibilizare la nivelul ofertei companiilor este vizibilă în toate industriile.


Mai multe pe Start-up.ro