Actiunile Boromir Buzau cresc cu 8% dupa anuntul reducerii TVA la paine

Actiunile Boromir Buzau cresc cu 8% dupa anuntul reducerii TVA la paine

Actiunile producatorului de morarit si panificatie au crescut cu peste 8% in debutul sedintei de miercuri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), dupa anuntul oficial al reducerii TVA la paine.

Titlurile Boromir Prod SA Buzau se tranzactionau miercuri dimineata la un pret de 0,1168 lei/actiune, in crestere cu 8,45% fata de cotatia de referinta. 

Evolutia actiunilor producatorului de morarit si panificatie ar putea fi explicata prin anuntul de marti al Guvernului privind reducerea TVA la paine.

Taxa pe valoarea adaugata va fi redusa la paine la 9% de la 1 septembrie, iar impactul negativ al masurii, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin cresterea accizelor la alcool si introducerea de accize la bunuri de lux, precum masini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, aur, iahturi, ceasuri de lux, armament, cu venituri suplimentare estimate sa fie atrase astfel din accize la 300 milioane lei.